În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Întrunire a clericilor din Protopopiatul Timişoara 2
Vineri, 13 martie, la Parohia „Naşterea Maicii Domnului“ - Timişoara Iosefin a avut loc întâlnirea preoţilor din Protopopiatul Timişoara 2. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului, în cadrul întâlnirii a fost săvârşită Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfinţite la care s-au împărtăşit toţi clericii prezenţi. „Este o tradiţie mai veche în Arhiepiscopia Timişoarei ca în posturile mari din timpul anului bisericesc preoţii să se reunească, să săvârşească împreună Sfânta Liturghie, să se împărtăşească, iar cei care doresc să se spovedească la preoţii mai în vârstă, cu o experienţă mai bogată din cadrul protopopiatului. Bucuria a fost mare, întrucât la această Sfântă Liturghie, au participat şi unii preoţi pensionari, care şi-au manifestat dorinţa de a aparţine în continuare din punct de vedere duhovnicesc de familia noastră a preoţilor din Protopopiatul Timişoara 2. Cu această ocazie am realizat o comuniune de rugăciune şi de frăţietate, o comuniune care este atât de necesară în zilele noastre, când, iată, dezbinarea de multe ori încearcă să risipească creştinii din biserică. Este un prilej de a ne cunoaşte între noi preoţii, de a ne apropia unii de alţii şi mai ales de a trăi mai puternic acest sentiment de comuniune frăţească şi de solidaritate, care trebuie să primeze în toate relaţiile dintre noi“, a menţionat pr. Mircea Szilagyi, protoiereul Protopopiatului Timişoara 2. Pe lângă comuniunea euharistică, întâlnirea a avut şi un aspect pedagogic duhovnicesc, care a pus în atenţia preoţilor valoarea deosebită a Sfintelor Taine atât pentru credincioşi, cât şi pentru slujitorii Sfintelor Altare. „De regulă noi preoţii suntem obişnuiţi să administrăm Sfintele Taine, să slujim, să spovedim credincioşii, să binecuvântăm poporul lui Dumnezeu, însă este o experienţă necesară ca şi noi preoţii să fim în postura de credincioşi, de penitenţi, de rugători şi primitori ai Sfintelor Taine. Asadar, întâlnirea de astăzi a avut şi un aspect pedagogic, acela de a ne reaminti ce înseamnă să fii credincios, să fii penitent, să experimentezi din nou condiţia celui care vine cu mare nădejde la Dumnezeu, aşteaptă iertarea şi dezlegarea prin Spovedanie şi binecuvântarea pe care o aduc Sfintele Taine“, a mai precizat pr. Mircea Szilagyi. (Valentin Birău)