La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Întrunirea jurnaliştilor de radio ortodocşi din ţară
Redactorii radiourilor ortodoxe din Patriarhia Română s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute la Băişoara, în judeţul Cluj. Întâlnirea anuală a angajaţilor şi colaboratorilor Radio Trinitas a fost găzduită în acest an de Radio Renaşterea şi a fost prilejuită de recenta sărbătorire a 15 ani de emisie a postului de radio al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Au participat reprezentanţi ai Radio Trinitas de la Bucureşti, precum şi ai studiourilor teritoriale din Iaşi, Sibiu, Timişoara şi Craiova. Au fost prezenţi şi reprezentanţi ai celorlalte posturi de radio ortodoxe din ţară, precum Radio Renaşterea din Cluj-Napoca şi Radio Reîntregirea din Alba Iulia.
Activitatea menită să ducă la o mai bună colaborare între posturile de radio ortodoxe din ţară a fost deschisă sâmbătă, 17 mai, cu o slujbă de Te Deum ce a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în biserica Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“ din localitatea clujeană Băişoara.
Toţi redactorii prezenţi au fost felicitaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit pentru munca depusă zi de zi în slujba Bisericii şi a aproapelui, însă i-a şi responsabilizat cu privire la puterea cuvântului rostit, care poate fi ziditor, dar şi distructiv, în funcţie de cum este spus. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a evidenţiat misiunea deosebit de importantă a celor care lucrează la posturile de radio înfiinţate sub cupola Bisericii. Aceştia nu au misiunea doar de a-i informa pe ascultători, ci şi responsabilitatea de a-i îndruma şi de a-i readuce pe calea cea bună pe toţi cei care s-au rătăcit şi au părăsit dintr-un motiv sau altul drumul ce duce la mântuire.
La finalul Te Deum-ului, consilierul patriarhal Ciprian Olinici, directorul general al Radio Trinitas, a oferit din partea Patriarhului României directorului Radioului Renaşterea, Paul Siladi, Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus“ pentru mireni. De asemenea, în semn de apreciere pentru contribuţia adusă în spaţiul radiofonic ortodox şi buna colaborare cu Radio Renaşterea, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei i-a oferit directorului Radio Trinitas distincţia „Crucea Transilvană“.
Programul a continuat cu participarea tuturor redactorilor la o conferinţă pe tema limbajului în jurnalismul religios, la care au luat cuvântul directorii radiourilor ortodoxe din ţară. Fiecare vorbitor a punctat misiunea grea pe care posturile de radio religioase o au, şi anume aceea de a respecta rigoarea unui limbaj teologic consacrat, dar, în acelaşi timp, de a fi accesibil şi uşor de receptat.
Invitat special a fost lect. univ. dr. Cristina Nistor de la Facultatea de Jurnalism a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, care a vorbit despre limba de lemn, dar şi despre cum se poate comunica în mod real şi eficient astfel încât ascultătorii să recepţioneze mesajul dorit. De asemenea, a apreciat, din postura specialistului în domeniul comunicării, evoluţia înregistrată în ultimii ani de posturile religioase ortodoxe.
Întâlnirea anuală a angajaţilor şi colaboratorilor Radio Trinitas s-a încheiat duminică cu participarea la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană din centrul municipiului Cluj-Napoca.