Învăţătura creştină despre Sfânta Treime

Că Dumnezeu este Unul în fiinţă, dar întreit în Persoane, TATĂL, FIUL şi SFÂNTUL DUH, este unul dintre adevărurile credinţei noastre şi pe care numai mintea omului înduhovnicit poate să-l înţeleagă; mintea omului care se împărtăşeşte după rânduiala Bisericii, la soroacele rânduite de Biserică şi cu pregătirea sufletească trebuitoare.

Persoana şi Tainele lui Dumnezeu pot fi înţelese, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, prin credinţă şi tăcere; acolo unde mintea omului nu mai poate cuprinde, credinţa poate să aducă un spor de înţelegere, atât cât este de trebuinţă mântuirii. Credinţa este darul lui Dumnezeu, puterea de înţelegere a celor duhovniceşti, pentru a ne simţi mai aproape de Dumnezeu, pentru a iubi pe Dumnezeu şi iubim pe Dumnezeu numai în măsura în care iubim pe aproapele nostru (I Ioan 4, 20), iubire arătată în faptele de ajutorare a celor din neam (I Ioan 3, 18; Mat. 24, 34-45).

Un părinte al Bisericii, Fericitul Augustin, frământat cu mintea cum ar putea înţelege mai bine taina învăţăturii Bisericii cu privire la Sfânta Treime şi aflându-se pe marginea mării, vede un copil care cu mânuţele sale se căznea (se chinuia) să facă o mică groapă în nisip; întrebându-l ce vrea să facă, copilul răspunde: "Vreau să vărs marea în această groapă"; atunci Fericitul Părinte şi-a zis, în inima sa: "Precum copilul crede că apa mării poate fi cărată în acea gropiţă, aşa şi noi, oamenii, credem că Dumnezeu poate fi cuprins de mintea noastră".

Sfinţii Părinţi ai Bisericii îndeamnă permanent la strădania de a ne curăţi inima de negura păcatului prin Sfânta Taină a Spovedaniei şi a o lumina prin împărtăşirea cu dumnezeiescul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a spus: "Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu".

Nu ispitirea rece cu mintea ne duce la înţelegerea Tainelor lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi, ci cercetarea cugetului nostru de păcat, care mai întâi întunecă şi apoi omoară sufletul omului.

Sărbătoarea Sfintei Treimi este rânduită de Biserică după sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, aceasta pentru a ne învăţa că numai prin prezenţa şi lucrarea harului Duhului Sfânt mintea şi sufletul nostru se luminează, dobândesc putere de înţelegere şi, mai ales, de simţire a lui Dumnezeu şi a lucrării Sale mântuitoare.

De aceea, rugăciunile noastre de dimineaţă şi de seară, orice slujbă sau Sfântă Taină a Bisericii le începem cu rugăciunea Împărate ceresc.

Biserica Ortodoxă îndeamnă stăruitor la cât mai multă rugăciune, acasă, la biserică şi chiar în călătorii ori la locul de muncă, fără să se neglijeze cuvântul de învăţătură sau lecturarea Sfintei Scripturi.

Slujbele Bisericii noastre cuprind cele mai frumoase rugăciuni şi un număr foarte mare din cuvintele Sfintei Scripturi, a Vechiului şi Noului Testament; în duhul rugăciunii mărturisim pe Dumnezeu, Unul în fiinţă şi întreit în Persoane, ori de câte ori ne însemnăm cu Sfânta Cruce şi rostim în numele Său: "Slavă Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh". Ori de câte ori pomenim Persoanele Sfintei Treimi, ne însemnăm cu Sfânta Cruce, de aici înţelegem că numai ea ne păstrează în duhul jertfei Mântuitorului, căci numai Sfânta Cruce adevereşte şi mărturiseşte mereu dragostea lui Dumnezeu faţă de noi, oamenii (I Ioan 4, 92; Luca 3, 16; Filip. 2, 6-8).

Ceea ce face ca cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, să fie unde este iubirea, cum a mărturisit Sfântul Evanghelist Ioan: "Dumnezeu este iubire, iar cine nu iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său nu poate să cunoască pe Dumnezeu" (I Ioan 4, 8); "Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi aceştia Una sunt" (I Ioan 5, 7).