În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Învierea Domnului prăznuită la catedrala din Drobeta-Turnu Severin
Credincioşi severineni au participat în noaptea Sfintelor Paști la slujba Învierii săvârșită la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin de către Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Încă de la ora 23:00, aceștia s-au adunat pe esplanada din faţa Catedralei Episcopale pentru a primi Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim și pentru a-şi ura la momentul potrivit „Hristos a înviat!” şi a se ruga alături de slujitorii Bisericii în noaptea sfântă.
Lumina pascală a fost oferită credincioşilor de către Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim și de preoții slujitori ai Catedralei Episcopale. După aceste momente petrecute în duh de rugăciune în pridvor, soborul slujitorilor a continuat în interiorul catedralei cu slujba Utreniei Învierii și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, iar credincioşii au petrecut câteva ceasuri în bucuria pascală, împărtăşindu-se la chemarea preoţilor din Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat.
Ambianţa duhovnicească a fost întreţinută de minunatele cântări bisericeşti interpretate de către protopsalţii Catedralei Episcopale.
După săvârșirea slujbei pascale, Preasfințitul Părinte Episcop Nicodim a invitat credincioșii să participe la hramul catedralei severinene, ce are loc joi în Săptămâna Luminată.



.jpg)
