În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
IPS Arhiepiscop Irineu, în vizite canonice în Protopopiatul Luduş
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent astăzi, 12 martie, în judeţul Mureş, în Protopopiatul Luduş. Însoţit de protopopul Lucian Voşloban, a efectuat vizite canonice în 10 parohii din acest protopopiat, întâlnindu-se cu parohii şi cu credincioşii. Astfel, ierarhul a poposit în parohiile: Şăulia de Câmpie, Grebeniş, Miheş, Vişinel, Sărmăşel Gară, Dâmbu şi filia Satu Nou, Sânpetru de Câmpie, Sângeorgiu de Câmpie şi Tuşin. În Postul Sfintelor Paşti, vizitele ierarhului au rolul de a întări în conştiinţa pastorală a preoţilor rolul şi importanţa lor de „crainici ai cerului“ în lucrarea pe care o fac.
„Împlinindu-şi misiunea sacerdotală, în lipsuri şi greutăţi pastorale, uneori prea puţin evidente sau de prea puţini ştiute, apostolatul lor este reîmprospătat şi revigorat de prezenţa ierarhului la ei acasă, în parohiile pe care le păstoresc.
Discuţiile cu arhipăstorul lor, mărturisirea nevoilor pe care le au în teritoriu, inerente în demersul pastoral-misionar, sfaturile pe care i le cer - toate acestea sunt de bun augur în aceste vremuri grele, vremuri în care lumea, bântuită de incertitudini false, se îndreaptă tot mai grabnic spre secularizare şi indolenţă duhovnicească“, conform celor precizate de arhidiaconul Liviu Stanciu.