Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
IPS Calinic, felicitat de PF Daniel
Cu prilejul zilei onomastice, Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, a fost felicitat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care i-a adresat cu deosebită bucurie "urări de sănătate, pace şi bucurie sfântă, precum şi alese împliniri duhovniceşti". "Hristos - Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, să Vă dăruiască ajutorul Său sfânt în viaţa şi activitatea misionară, culturală şi socială pe care o desfăşuraţi!", i-a transmis, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos-Domnul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.



.jpg)
