După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
IPS Justinian a primit „Steaua României în grad de cavaler“
Într-o atmosferă solemnă, în Paraclisul Episcopal din Baia Mare, după săvârşirea slujbei de Te Deum, i s-a conferit Înalt Preasfinţiei Sale Justinian Chira, Arhiepiscopul ortodox al Maramureşului şi Sătmarului, Ordinul "Steaua României în grad de cavaler" de către cea mai înaltă instituţie din stat, Preşedinţia României, prin semnătura preşedintelui Traian Băsescu.
La acest eveniment, petrecut după împlinirea vârstei patriarhale de 90 de ani, de către Înalt Preasfinţia Sa, au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale, personalităţi ale vieţii academice şi culturale din Maramureş, preoţi şi credincioşi. Distincţia i-a fost înmânată IPS Justinian de conf. univ. dr. Vasile Timiş, secretar de stat în Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, cel care s-a îngrijit de toate demersurile pentru a putea fi conferită această distincţie, care încununează viaţa şi activitatea ierarhului.



.jpg)
