Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
IPS Laurenţiu a vizitat Liceul „Carol I“ din Sibiu
Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a participat ieri, 4 octombrie, la Sfânta Liturghie oficiată în capela Grupului Şcolar de Construcţii şi Arhitectură „Carol I“ din Sibiu. Ierarhul a vorbit elevilor, i-a binecuvântat şi le-a oferit cărţi de rugăciune şi iconiţe.
Slujba religioasă a fost oficiată de pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, din sobor făcând parte coordonatorul Departamentului pentru tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Vasile Dariciuc, şi pr. Mihai Sămârghiţan de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din oraş. Au fost prezenţi elevii celor două clase de profil teologic din cadrul instituţiei amintite, dar şi de la profilele de studiu tehnic, conducerea grupului şcolar, profesori şi părinţi. Vizita pastorală a IPS Mitropolit Laurenţiu a reprezentat un eveniment deosebit din viaţa instituţiei de învăţământ, unde capela are un rol deosebit în educarea morală a elevilor. O bună parte dintre elevii de la clasele cu profil teologic au dat răspunsurile liturgice şi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.
„Şansa de a deveni oameni buni“
La final, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a oferit elevilor şi profesorilor cărţi de rugăciuni pentru tineri şi iconiţe cu chipul Maicii Domnului. Ierarhul le-a vorbit tinerilor despre importanţa educaţiei şi rolul pe care îl are credinţa în formarea personalităţii elevilor. „Familia din care provenim se extinde în comunitatea în care trăim şi toate fac parte din Biserica noastră. De aceea nu avem doar o responsabilitate în faţa lui Dumnezeu de a ne folosi de darurile primite de la El, ci şi o şansă de a deveni oameni buni şi membri de seamă ai comunităţilor din care facem parte“, a subliniat IPS Laurenţiu.
Grupul Şcolar „Carol I“ din Sibiu este continuatorul vechii şcoli de teologie şi pedagogie „Andrei Şaguna“, actuala clădire fiind construită în perioada 1934-1938. Capela din cadrul instituţiei a fost zidită în perioada 1934-1940, prin grija mitropolitului Nicolae Bălan, a fost închisă în perioada 1950-1990, iar în prezent preoţii de la Biserica „Petru şi Pavel“ din Sibiu oficiază aici slujbe religioase în duminici şi sărbători. În urmă cu doi ani s-a înfiinţat profilul teologic, pentru a reînvia învăţământul teologic liceal la Sibiu.
„De când avem acest profil, liceul nostru a crescut în valoare şi ne bucurăm de elevi deosebit de liniştiţi şi de educaţi. Mă bucur că se fac slujbe religioase în capelă. Organizăm aici şi diferite activităţi extraşcolare, cum ar fi serbările de Crăciun şi de Paşti“, ne-a spus directoarea grupului şcolar, Iolanda Mitea.