În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, 22 decembrie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Ibănești, Protopopiatul Bârlad, județul Vaslui. Din
IPS Teofan a sfinţit Liceul „Miron Costin“
Liceul "Miron Costin" din Iaşi a fost sfinţit ieri de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, după ample lucrări de renovare începute în anul 2008. Slujba religioasă a fost oficiată în cadrul Zilelor Şcolii organizate cu prilejul împlinirii a 40 de ani de când instituţia funcţionează în municipiul Iaşi.
Elevii şi profesorii de la Liceul "Miron Costin" din cartierul ieşean Alexandru cel Bun au avut ieri bucuria de a se ruga alături de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a vizitat pentru prima dată această instituţie. Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi, a sfinţit clădirea şcolii, care a beneficiat de ample reparaţii şi modernizări cu fonduri de la Primăria Iaşi. Din soborul de preoţi au făcut parte protos. Hrisostom Rădăşanu, consilier al Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. prof. Cristian Alexandru Barnea, inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, şi pr. Petrică Lehaci, parohul Bisericii "Sfântul Ierarh Nectarie" din Iaşi. Înalt Preasfinţitul Teofan şi-a exprimat bucuria de a se afla la Liceul "Miron Costin" din Iaşi, apreciind faptul că în cancelaria instituţiei a fost pictată cu ani în urmă o frescă ce îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos, înconjurat de copii. În acelaşi timp, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei i-a îndemnat pe preofesorii care predau la catedră să fie "modelatori de conştiinţă". În continuare au spus câteva cuvinte prof. Genovica Vulpoi, directorul-adjunct al liceului, şi Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi. 40 de ani de existenţă a şcolii La eveniment au participat reprezentanţi ai conducerii şcolii, profesori, autorităţi locale şi elevi din cele trei cicluri: primar, gimnazial şi liceal. Elevii care învaţă la Liceul "Miron Costin" au susţinut la final un moment artistic care a constat în recitarea de cântări religioase şi expunerea unei scenete. IPS Părinte Mitropolit Teofan a primit din partea conducerii şcolii o medalie aniversară şi o diplomă de excelenţă. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de conducerea şcolii, a vizitat apoi câteva din sălile şi laboratoarele unităţii de învăţământ. Liceul "Miron Costin" datează din anul 1972 sub denumirea "Şcoala numărul 25". În anul 1998, Şcoala numărul 25 s-a transformat în Liceul "Miron Costin", astfel încât anul acesta se împlinesc 14 ani de când funcţionează ca liceu. "În această săptămână au fost organizate Zilele Şcolii, care a adunat împreună generaţii de cadre didactice, elevi şi părinţi", a spus prof. Viorica Dobre, directorul liceului. Între parohia "Sfântul Nectarie" şi Liceul "Miron Costin" există o bună colaborare, întrucât sunt multe proiecte comune care s-au derulat în ultimii ani. Mulţi dintre copiii care învaţă la "Miron Costin" sunt enoriaşii parohiei "Sfântul Nectarie", fiind implicaţi în activităţile catehetice şi culturale. "Copiii sunt atraşi de frumuseţea slujbelor şi a bisericii noastre. Alături de profesori, ei vizitează biserica noastră pentru se ruga lui Dumnezeu şi pentru a se închina moaştelor Sfântului Nectarie", a remarcat pr. paroh Petrică Lehaci.