În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
IPS Timotei al Aradului a împlinit 75 ani
La 4 iunie, Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului a împlinit 75 de ani. Oficialităţi locale municipale şi judeţene, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi au adresat cuvânt de felicitare şi au înălţat rugăciune Tatălui ceresc pentru Chiriarhul Aradului, la reşedinţa arhiepiscopală fiind oferită o recepţie cu acest prilej. La rândul său, Înalt Preasfinţia Sa a mulţumit tuturor: "este o zi deosebită pentru mine, ca să pot mulţumi Domnului pentru tot ceea ce a însemnat dar al Său şi pentru ceea ce urmează, oricâte ar fi după voia Sa cea sfântă. Un cuvânt de mulţumire pentru toţi cei care ne-au adresat felicitări şi s-au rugat pentru noi, după cum nu uităm pe nici unul dintre credincioşii noştri din Arhiepiscopia Aradului, care au fost întotdeauna alături de mine".



.jpg)
