Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Jandarmeria Română a fost sărbătorită la Sibiu
La manifestările organizate pe 3 aprilie, cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la înfiinţare, la sediul Inspectoratului de Jandarmi din Sibiu a fost prezent şi Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Înconjurat de un sobor de preoţi, ierarhul a oficiat o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare, după care a citit mesajul de felicitare al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a binecuvântat pe jandarmii din Sibiu şi le-a urat succes în activităţile de menţinere a ordinii publice în judeţ. "Dorim să vă mulţumim pentru colaborarea deosebită şi pentru sprijinul şi dragostea de care daţi dovadă mereu în păstrarea ordinii şi liniştii credincioşilor noştri", a spus Înalt Preasfinţitul Laurenţiu.
În cadrul ceremoniei au fost transmise mesajele de felicitare din partea ministrului administraţiei şi internelor, Gabriel Berca, a inspectorului general al Jandarmeriei Române, col. Costel Gavrilă, a inspectorului-şef al Jandarmeriei Sibiu, colonelul Costel Dogaru, şi a prefectului Horaţiu Răcuciu. Ceremonia a continuat cu ridicarea în grad a unui ofiţer, cu oferirea unor distincţii jandarmilor sibieni şi cu festivitatea de premiere a jandarmilor din Sibiu care au participat la competiţiile sportive interne, naţionale şi internaţionale. Manifestările s-au încheiat cu defilarea gărzii de jandarmi, care au participat la ceremonii. Jandarmeria Română îşi are rădăcinile în corpul de pază şi ordine, înfiinţat la Iaşi, pe 3 aprilie 1850, când domnitorul Grigorie Alexandru Ghica a semnat legiuirea pentru formarea corpului. Domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, a impus acest corp de pază şi ordine militarizat în cadrul armatei permanente, devenind o armă a oştirii române. În timpul regelui Carol I, la 1 septembrie 1893, Jandarmeria Română a devenit o instituţie a statului, acreditată pentru asigurarea ordinii publice.