În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Jurământul de credinţă al teologilor bucureşteni
Absolvenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, promoţia 2011, au depus azi jurământul în prezenţa Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Patriarh Daniel, în Biserica "Sfântul Spiridon - Nou", paraclis patriarhal.
Ziua de azi a avut o însemnătate deosebită pentru absolvenţii Facultăţii de Teologie din Bucureşti, întrucât au fost declaraţi în mod solemn licenţiaţi ai acestei instituţii de învăţământ, după ce au depus jurământul de credinţă faţă de Biserica Ortodoxă Română. Ziua de absolvire a tinerilor teologi a fost marcată prin rugăciune de mulţumire pentru finalizarea bună a studiilor. În Biserica "Sfântul Spiridon - Nou", paraclis patriarhal, tinerii teologi au participat la Sfânta Liturghie săvârşită de Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, părintele Daniel Benga şi părintele Emanoil Băbuş, prodecani ai aceleiaşi facultăţi, precum şi alte cadre didactice ale instituţiei de învăţământ teologic.