Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La Alba Iulia s-au aprins lumânări pentru copiii avortaţi
Asociaţia "Pro Tinereţe" Alba şi Centrul Misionar şi de Tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei a organizat duminică, 29 mai, acţiunea "Aprinde o lumânare pentru copiii avortaţi". Manifestarea a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii la mai multe biserici din Alba Iulia şi Târgu-Mureş, iar seara, după slujba Vecerniei, la Catedrala Reîntregirii. La acţiune au participat peste 50 de tineri voluntari care au oferit credincioşilor lumânări, cu rugămintea de a le aprinde pe o masă special amenajată în faţa bisericii şi de a medita câteva momente la darul lui Dumnezeu, la viaţa noastră şi a altora. Pr. Florin Croitoru, preşedintele Asociaţiei "Pro Tinereţe" Alba, a arătat că "în preajma zilei de 1 iunie lumea întreagă vorbeşte frumos despre copii. Acum recapitulăm împreună drepturile lor şi trăsăturile unice ale vârstei". Pr. Florin Croitoru a atras atenţia că "nu trebuie să uităm, în mod ipocrit, că mai bine de 10 ani, între 1990-2000, România a figurat pe primul loc în Europa la numărul de avorturi pe an (aproximativ 1.000.000/an). (Mihai M.)



.jpg)
