„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Lansare de carte la Biblioteca Sfântului Sinod
Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim a fost vineri, 17 ianuarie, gazda festivităţii de lansare a volumului „Slujind lui Dumnezeu în Catedrala Patriarhală” al arhimandritului Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Cartea, apărută la Editura BASILICA a Patriarhiei Române, cuprinde în cele 223 de pagini ale sale 71 de portrete în cuvinte şi imagini ale personalităţilor care au marcat istoria ultimului veac la Catedrala patriarhală.
Într-o atmosferă de familie, unde alături de preoţi, monahi şi monahii s-au adunat şi personalităţi importante ale lumii cultural-artistice din România, au luat cuvântul Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, profesori de istorie bisericească ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi ostenitorii care au lucrat la apariţia în condiţii exemplare a volumului amintit.
În această carte au fost înmănuncheate portrete în cuvinte, dar şi în imagini ale slujitorilor Catedralei patriarhale, a subliniat amfitrionul întâlnirii de la Mănăstirea Antim, arhimandritul Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod. Noutatea cărţii rezidă în faptul că, dacă despre Catedrala patriarhală s-a mai vorbit şi s-a mai scris, o lucrare privind ostenitorii care au înfrumuseţat prin rugăciuni şi trăire duhovnicească „maica bisericilor din Ţările Române”, cum era numită odinioară ctitoria bucureşteană a domnitorului Constantin Şerban-Basarab, nu a existat până acum. Izvoare de primă mână, documente de arhivă cuprinse în această enciclopedie aduc mărturii inedite despre chipuri pe care istoria, parcă nedreaptă, le-ar fi îngropat altfel în uitare.
Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul a amintit în cuvântul său că multe dintre personalităţile eclesiastice care s-au perindat la slujirea şi în conducerea Bisericii noastre strămoşeşti au contribuit la evoluţia culturală şi naţională, chiar politică a acestui neam. Ele au menţinut permanent trează conştiinţa unităţii neamului românesc, au atras atenţia asupra unităţii limbii şi credinţei neamului românesc: „Noi, românii, spre deosebire de alte naţii, nu ne-am evidenţiat prin păstrarea amintirii acestor oameni. Am fost interesaţi nu atât de itinerarul nostru pământesc, cât de folosirea scurtei vieţi date pe acest pământ pentru a dobândi Împărăţia cerurilor şi viaţa veşnică. Tocmai de aceea este deosebit de importantă o asemenea contribuţie a părintelui arhimandrit Timotei, de păstrare a memoriei înaintaşilor noştri, oameni smeriţi, care au creat o atmosferă şi o şcoală deosebite pentru epoca în care au trăit. Cartea aceasta merită citită, şi ea se constituie într-o provocare ca să arătăm atenţie, recunoştinţă şi un gând interogativ pentru cei dinaintea noastră. Cu acest exerciţiu nu vom mai putea rămâne nepăsători faţă de ei. Succesul generaţiilor viitoare se va naşte din propria noastră trăire evlavioasă şi respectuoasă faţă de generaţiile care ne-au precedat şi cărora le suntem datori prin educaţie şi cultură”.
Catedrala patriarhală din Bucureşti are pentru români o dimensiune fundamentală. Ea este locul şi simbolul Ortodoxiei româneşti. Aici au fost încoronaţi regi, au fost înscăunaţi patriarhi, au fost hirotoniţi ierarhi. Al doilea vorbitor, părintele profesor Daniel Benga, a făcut o incursiune în teoria istoriei şi a prezentat asistenţei în ce categorie istoriografică modernă se încadrează demersul autorului, arhimandritul Timotei Aioanei. Pornind de la citarea mai multor filosofi şi cercetători români, dar şi străini, părintele profesor Benga a afirmat că, aplicat la cartea părintelui Timotei, istoria este ceea ce au trăit personalităţile evocate acolo în clipele când L-au întâlnit pe Dumnezeu, în momentele când au înălţat rugăciune către El. Nemaiavând acces la aceasta, căci ar însemna să cunoaştem gândurile şi simţămintele personalităţilor în cauză, de mult plecate dintre noi, „în lucrarea de faţă, avem de-a face cu o reconstituire din vestigiile rămase. Părintele Timotei a reuşit în lucrarea lui să redea tuturor cititorilor viaţa unor oameni, personalităţi care ne încântă până astăzi.
„Slujind lui Dumnezeu în Catedrala Patriarhală” se înscrie în demersul de autentică istoriografie ortodoxă, aşezându-se în centrul unei definiţii şi structuri care are la bază perspectiva eclesiologică ortodoxă. Dacă Biserica este adunarea poporului lui Dumnezeu în jurul episcopului sau preotului care slujeşte Liturghia, pentru a se împărtăşi din viaţa lui Dumnezeu şi, odată primită această viaţă înăuntrul sufletului, să vestească această viaţă mai departe, a scrie istorie din perspectivă ortodoxă înseamnă a scrie istoria acestei întâlniri dumnezeieşti şi omeneşti în acelaşi timp. Acesta este modul propriu liturgic-euharistic de a scrie istorie bisericească în Ortodoxie, iar părintele Timotei Aioanei, prin lucrarea sa, se aşază în centrul unei astfel de istorii”, a spus pr. conf. dr. Daniel Benga.
Printre ceilalţi vorbitori s-au numărat şi părintele Mihai Săsăujan, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, care s-a referit la cartea părintelui Timotei considerând-o o importantă contribuţie istorică şi monografică necesară cunoaşterii Catedralei patriarhale din Bucureşti în ultimul secol. Părintele Constantin Pătuleanu, consilier patriarhal la Sectorul teologic-educaţional, a vorbit despre autorul volumului amintit mai sus ca despre un bun specialist al genului literar portretistic în istoriografia bisericească din România. Au mai avut intervenţii monahia Atanasia Văetiş de la Mănăstirea Stavropoleos, redactorul cărţii, profesorul Gheorghe Vasilescu de la arhivele Sfântului Sinod şi Dorin Iancu.
La finalul întâlnirii a vorbit şi autorul lucrării, arhimandritul Timotei Aioanei. „Viaţa ne duce în anumite locuri către care nici nu bănuiam la un moment dat. Şi fiecare acolo unde se află trebuie să pună suflet în ceea face. Pentru Catedrala patriarhală această lucrare este una modestă. Mai sunt multe de spus şi de scris pe această temă, dar lăsăm şi altora mai pricepuţi sarcina de a păstra vestigiile amintite înainte”, a subliniat părintele Timotei, mulţumind celor prezenţi şi Părintelui Patriarh Daniel, care a dat binecuvântarea pentru tipărirea acestei lucrări.