În Duminica a 23-a după Rusalii, 25 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Fundeni din comuna buzoiană Zărnești,
Lansare de carte la Centrul eparhial din Râmnic
La Sala „Iosif Episcopul” a Aşezământului pastoral-cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, aflat în incinta Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, a avut loc miercuri, 15 ianuarie, lansarea volumului „Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare”, al prof. univ. dr. Vasile Şoimaru, apărut la Editura „Balacron” din Chişinău. Manifestarea cultural-istorică a fost organizată de Arhiepiscopia Râmnicului şi Asociaţia „Sfântul Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.



.jpg)
