Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Lansare de carte la Primăria Caransebeş
Joi, 6 februarie, sala de festivităţi „Aula 1 decembrie 1989” a Primăriei municipiului Caransebeşului a găzduit lansarea de carte cu titlul „Viersuriri din Ţara Feneş”, editura Eubeea, Timişoara 2013, a poetului Iosif Caraiman. Organizatorii acestui eveniment au fost Casa de cultură „George Suru” din localitate, primăria şi Episcopia Caransebeşului.
În deschiderea manifestării, reprezentantul primăriei, prof. Nicolae Borcean, managerul oraşului, în calitate de gazdă, împreună cu Ioan Cojocariu, directorul casei de cultură, au conturat viaţa şi opera poetului Iosif Caraiman. Reprezentantul Episcopiei Caransebeşului, părintele Daniel Alic, consilier cultural, a transmis cuvânt de felicitare din partea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi totodată a subliniat faptul că poetul, prin versurile religioase cuprinse în poezie, şi-a manifestat personalitatea duhovnicească. „Am venit la această manifestare din încredinţarea Preasfinţitului nostru Părinte Lucian, pentru a felicita pe domnul Iosif Caraiman. Pentru că în carte sunt cuprinse multe poezii cu temă religioasă, credem că oarecum poetul şi-a mărturisit în versuri, aşa cum ştie el mai bine, personalitatea religioasă şi duhovnicească. Dumnezeu să-i dăruiască şi de acum înainte ani frumoşi, de-plini şi aceeaşi putere creatoare de frumos.”
Preşedintele filialei Timişoara a Uniuni Scriitorilor din România, Cornel Ungureanu, a prezentat pe autor ca fiind un mare trăitor în ceea ce face, citându-l „Scriu pentru că în poezie sunt fericit ca în rugăciune, e ca şi când aş fi în această lume care îmi aparţine, care îmi dă identitatea de om şi de poet, Ţara Feneş”. A mai adăugat că „fără îndoială există o lume arhaică, extraordinar de veche în acest Banat, care păstrează în munţi oameni despre care ştim prea puţine, tradiţii pe care nu le cunoaştem deloc. Este cartea unui sistem de valori şi mi se pare o bună lecţie despre cele bune şi despre cele rele din literatura română de azi”.
La eveniment au mai fost prezenţi scriitori, membri în Uniunea Scriitorilor din România, oficialităţi, oameni de cultură şi prieteni ai poetului din Caransebeş, Reşiţa, Lugoj şi Timişoara şi şi-au manifestat opiniile despre viaţa şi opera lui Iosif Caraiman poeţii Liubiţa Raichici, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Caraş-Severin,. Gheorge Zincescu, Nicolae Sârbu, Alexandra Gorghiu, Lorin Cimponeriu, Gabriela Savitsky, Costel Simedrea, prozatorul Dan Popoviciu şi alţii.
Poetul Iosif Caraiman este fiul lui Ion Caraiman, cojocar din Feneş, cel plecat primul dintre partizanii din Munţii Banatului. S-a născut pe data de 31 martie 1948, în localitatea Feneş, din judeţul Caraş-Severin. A urmat clasele primare în Feneş, iar cele gimnaziale la Armeniş, studiile liceale le-a urmat la Liceul de Matematică-Fizică „Traian Doda” din Caransebeş între anii 1962 şi 1967. Are peste zece volume publicate, şi în anul 2003 a primit Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara.