Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Lansare de carte la Timişoara
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, miercuri, 5 iunie, la Centrul eparhial din Timişoara a fost lansată lucrarea „Revista teologică «Altarul Banatului» 1944-1947; 1951-2011; Repere monografice”, scrisă de pr. dr. Florin Dobrei. La eveniment au participat profesori şi studenţi de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, precum şi reprezentanţi de la Centrul eparhial. Publicaţia conţine întreaga istorie a principalei publicaţii a mitropoliei de la începuturi şi până în prezent. Lucrarea a fost prezentată de pr. conf. dr. Nicolae Morar şi conf. dr. Claudiu T. Arieşan. Reprezentantul eparhiei la eveniment a fost pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei.
„Am constatat că în ultima perioadă există un efort susţinut de monografiere a publicaţiilor noastre teologice, drept urmare am socotit că este absolut necesară prezentarea detaliată şi a acestei prestigioase publicaţii bănăţene pe care aş socoti-o cea mai bună publicaţie de profil din perioada comunistă în ceea ce priveşte diversitatea programului tematic abordat. Am încercat să fac o prezentare detaliată a trecutului acestei reviste. Am prezentat cele trei ediţii pe care le-a avut în timp revista, ediţia caransebeşeană 1944-1947, ediţia mitropolitană de la Timişoara 1051-1989, respectiv ediţia actuală din 1990 şi până în prezent. Apoi am prezentat aria de răspândire a revistei, colaboratorii, programul tematic cu detalierea celor 26 de rubrici, importanţa revistei, iar într-un capitol, pe larg, am abordat problematica tiparului, respectiv a redactorilor, redactori cărora le-am întocmit scurte medalioane biobibliografice împreună cu administratorii de redacţie”, a precizat pr. dr. Florin Dobrei.



.jpg)
