În seara zilei de duminică, 22 decembrie, de la ora 18:00, la biserica Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari din sectorul 2 al Capitalei va avea loc tradiționalul concert de colinde „Iată, vin colindători!”, ajuns la
Lansare de carte şi expoziţie de fotografie la Timişoara
Luni, 21 octombrie, la Consiliul Judeţean Timiş a avut loc un dublu eveniment cultural iniţiat de mai multe instituţii din judeţ şi din Banatul sârbesc. Este vorba de lansarea albumului monografic intitulat „Bisericile ortodoxe româneşti din Banatul sârbesc” şi vernisarea expoziţiei de fotografie dedicată celor 40 de lăcaşuri de cult prezentate în paginile lucrării.
Pentru prima dată imagini cu bisericile româneşti din Banatul sârbesc au fost unite într-un album monografic, cu sprijinul Mitropoliei Banatului şi al Comisiei de cultură a Consiliului Judeţean Timiş. Volumul cuprinde imagini din interiorul şi exteriorul celor 40 de biserici, realizate de Marius Roşu, consilier juridic la guvernul Voivodinei, a cărui pasiune este aceea de a realiza fotografii artistice cu obiecte de patrimoniu cultural.
„Acest album mai cuprinde, pe lângă imagini, texte însoţitoare şi o prefaţă scrisă de domnul Nicu Ciobanu, publicist şi scriitor. Foarte multe dintre instituţiile noastre culturale s-au implicat în acest mare proiect, iar fiecare dintre reprezentanţii lor îşi aduce contribuţia la realizarea acestuia”, a precizat Costa Roşu, preşedintele onorific al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina. La eveniment au participat autorităţi locale, directori ai unor instituţii din Timişoara şi oaspeţi din Serbia. Delegatul Arhiepiscopiei Timişoarei la acest eveniment a fost pr. Zaharia Pereş, consilier eparhial, care a transmis celor prezenţi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi felicitările Preasfinţitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. „Această acţiune este pentru noi, Biserica Ortodoxă Română, şi pentru Biserica Ortodoxă Sârbă o bucurie care ne ajută să înţelegem că lăcaşurile noastre de cult atât de aici, cât şi de dincolo de graniţă nu fac altceva decât să ne menţină în relaţii de frăţietate”, ne-a declarat pr. Zaharia Pereş. Expoziţia face parte dintr-un amplu proiect iniţiat de Fundaţia Română de Etnografie şi Folclor şi de Institutul Cultural al Românilor din Voivodina. Proiectul îşi propune editarea unor lucrări închinate bisericilor româneşti din Voivodina, picturii acestora, cât şi fondului de carte veche păstrat de-a lungul timpului în cele 40 de biserici româneşti din satele Banatului sârbesc, precum şi mai multe expoziţii de documente şi fotografii.