În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Lansare de cărţi la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” din municipiul Pitești
Cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la sfințirea Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Curtea de Argeș, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a lansat vineri, 22 septembrie, o colecție de cărți tipărite pentru a pregăti acest eveniment istoric aniversar.
Seara culturală a fost organizată la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” din municipiul Pitești, în prezența unui public numeros format din oameni iubitori de cultură din județul Argeș.
Chiriarhul eparhiei a vorbit celor prezenți despre etapele restaurării Catedralei Arhiepiscopale din municipiul Curtea de Argeș desfășurate în timpul Regelui Carol I sub supravegherea arhitectului francez André Lecomte du Noüy. Cele cinci volume lansate, care cuprind informații prețioase legate de istoria ctitoriei argeșene din anul 1512 și până în prezent, au văzut lumina tiparului la Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. De asemenea, au fost lansate și alte cărți scrise de IPS Părinte Arhiepiscop Calinic. La final, cei prezenți au primit din partea Înaltpreasfinției Sale câte un exemplar din cartea „Sfântul Neagoe Vodă Basarab”, iar Corala Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, condusă de părintele lect. univ. dr. Gheorghe Neacșu, a prezentat un program muzical, o introducere pentru evenimentul care se va desfășura marți, 26 septembrie, când argeșenii vor cinsti pe ctitorul Catedralei Arhiepiscopale, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, și își vor aduce aminte de momentul sfințirii acesteia din urmă cu 500 de ani.