După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Lansări de carte şi concursuri în cadrul Festivalului „Gavriil Musicescu“
Festivalul-Concurs Coral Internaţional pentru Tineret „Gavriil Musicescu“, ediţia a II-a, a debutat marţi, 1 iulie, la hramul Bisericii „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Iaşi. În această dimineaţă, de la ora 9:00, vor avea loc concerte corale în centre pentru bătrâni şi copii din Iaşi, iar de la ora 17:00, la Muzeul Unirii din Iaşi vor fi lansate cărţile „Fericirile monahului Nicolae de la Rohia“ şi „Petre Ţuţea între teologie şi filosofie“, autor Cassian Maria Spiridon. Evenimentul va fi urmat de un concert coral. În această seară, de la ora 22:00, va avea loc evenimentul „Noapte muzicală“. În cadrul acestei manifestări vor fi susţinute concerte corale nocturne la Muzeul Unirii din Iaşi şi în Biserica „Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt“ din Iaşi.
Tot astăzi, de la ora 10:00, în Sala „Gaudeamus“ a Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi, va avea loc secţiunea de concurs Coruri de licee cu profil muzical şi seminarii teologice.
Tot în această locaţie, de la ora 11:30, se va desfăşura secţiunea de concurs Coruri ale universităţilor de muzică şi facultăţilor de teologie. (C.C.)



.jpg)
