Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Lauri elevilor şi profesorilor sălăjeni
La Catedrala episcopală "Înălţarea Domnului" din Zalău, Episcopia Sălajului a organizat o festivitate de premiere a elevilor şi a profesorilor de religie din eparhie. Au participat elevi, profesori, părinţi, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj şi ai Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional.
Cu această ocazie a fost vernisată expoziţia de pictură, colaj şi fotografie realizată în cadrul concursului naţional "Biserica, locaş de închinare". La acest concurs, singurul înscris în acest an şcolar de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în calendarul concursurilor şcolare la disciplina religie, au participat 1.306 elevi din 36 de judeţe. Acum au primit premii şi diplome elevii din Episcopia Sălajului laureaţi la acest concurs. A urmat premierea elevilor sălăjeni cu rezultate deosebite la olimpiada de religie, faza judeţeană şi naţională, şi a profesorilor care i-au pregătit. Preasfinţitul Episcop Petroniu, Episcopul Sălajului, a acordat două diplome de aleasă cinstire. Claudia Boha, inspector de religie, a fost apreciată pentru rodnica activitate de îndrumare a profesorilor de religie din Episcopia Sălajului, iar profesorul Ionuţ Ciocmărean a fost apreciat pentru organizarea concursului naţional "Biserica, locaş de închinare". Un an şcolar dinamic la disciplina religie PS Petroniu, ca urmare a votului reprezentanţilor profesorilor de religie şi după o analiză complexă a activităţii desfăşurate în anul şcolar 2010-2011, a acordat Mariei Gudea titlul "Profesorul anului". În cuvântul său, Părintele Episcop Petroniu a apreciat activitatea desfăşurată de profesorii de religie, i-a felicitat pe premianţi şi şi-a manifestat speranţa că activitatea din anul şcolar viitor va fi cel puţin la fel de dinamică. Prof. dr. Ioan Abrudan, inspector şcolar general, a mulţumit PS Petroniu şi Episcopiei Sălajului pentru grija constantă pe care o manifestă faţă de elevi şi profesori, dar şi pentru acţiunile organizate în acest sens. Conferinţa, susţinută de PS Petroniu În cadrul conferinţei pastoral-misionare de primăvară organizată marţi, 7 iunie, la Catedrala episcopală "Înălţarea Domnului" din Zalău, Preasfinţitul Petroniu a susţinut conferinţa cu tema "Biserica Ortodoxă Română, istorie şi actualitate, realizări şi provocări". În acelaşi cadru a fost susţinută şi o comunicare cu tema "2011 - Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română. Taina Sfântului Botez".