Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Lecţie de religie în laboratorul de informatică
Miercuri, 22 mai, a avut loc la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva“ din Timişoara lecţia deschisă la clasa a V-a în cinstea sărbătoririi Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, lecţie susţinută de profesoara de religie Mariana Anghel. Lecţia se înscrie în seria activităţilor proiectului „Coordo-natorul TIC în şcoală - un pas înainte în învăţământul românesc“, proiect coordonat de profesoara de informatică Simona Bogdănescu. Caracterul ştiinţific educativ a fost dublat de prezenţa la oră a lect. dr. Mariana Craşovan de la Universitatea de Vest din Timişoara, Departamentul Ştiinţe ale Educaţiei. Lecţia s-a desfăşurat în laboratorul de informatică, unde elevii au vizionat o prezentare despre viaţa şi activitatea politico-religioasă a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena. „Aflându-ne în perioada Penticostarului, între Învierea Domnului şi Înălţarea Sa la cer, sarcina elevilor a fost aceea de a crea o prezentare în PowerPoint (prezentare digitală) pe tema: «Arătările Domnului după Înviere».
Elevii au folosit în alcătuirea materialului Biblia în format electronic. De asemenea, au accesat şi paginile indicate de profesoara de religie şi diverse pagini web cu icoane tematice adecvate temei, icoane pe care elevii le-au inserat în prezentarea lor. În final, câţiva elevi şi-au prezentat propriile creaţii. Lecţia şi-a atins obiectivele propuse, elevii reuşind să găsească, utilizând cuvinte-cheie, versetele biblice dorite, paginile Bibliei on-line“, a precizat profesoara de religie Mariana Anghel.