În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Lecții de prim ajutor în tabăra de la Nemțișor
Sâmbătă, 30 iulie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, s-a desfășurat în cadrul Taberei „Nemțișor” pentru copii de preoți din Arhiepiscopia Iașilor o nouă activitate PSI-SU, ce a presupus exemplificarea acordării măsurilor de prim ajutor, a modului de comportament ce trebuie adoptat în timpul producerii unui incendiu și a unui cutremur, precum și utilizarea unui extinctor. Au fost prezenți reprezentanți ai ISUJ Neamț, pr. Marius Burghelea, directorul Departamentului SSM/PSI-SU/GDPR, pr. Mihail Siminciuc, coordonatorul taberelor din cadrul Sectorului de misiune, prognoză și statistică pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de cei aproximativ 100 de copii și voluntari.
Activitățile de prevenire s-au desfășurat pe 3 ateliere, astfel: un atelier a cuprins prezentarea de autospeciale de intervenție, un altul a avut ca subiect un scurt curs de prim ajutor prezentat de un paramedic SMURD, iar cel de-al treilea a avut ca subiecte prezentarea modului de comportament în cazul producerii unui incendiu, a unui cutremur, utilizarea unui stingător, precum și situațiile în care trebuie apelat numărul unic de urgență 112.



.jpg)
