„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Liceul „Sfinții Trei Ierarhi” și-a cinstit ocrotitorii
Liceul Teoretic „Sfinții Trei Ierarhi” din București și-a sărbătorit, marţi, 30 ianuarie, ocrotitorii. Elevi, părinți, dascăli și apropiați ai instituției de învățământ au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în Biserica „Sfântul Nicolae”-Ghica, locașul în jurul căruia s-a închegat comunitatea școlii.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice a zilei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre modelul de educație pe care îl oferă Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur pentru tineri: „Liceul Sfinților Trei Ierarhi, aflat în grija acestei biserici, ne duce cu mintea la vremea când copiii familiilor creștine erau educați în spirit creștin înalt. Învățau foarte multe lucruri folositoare, așa cum au învățat și cei trei ierarhi pe care îi pomenim astăzi. Ei au studiat teologie, filosofie, gramatică, retorică, astronomie, medicină, literatură, câte ceva din tainele artelor, dar în primul rând au dorit să cunoască cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul care zidește. Principalul dar pe care l-au avut a fost darul credinței, moștenit de la mamele lor evlavioase”. Adresându-se elevilor acestei școli din tinda bisericii, Preasfinția Sa a subliniat faptul că adevărata prietenie pe care trebuie să o căutăm în permanență este cea a sfinților: „Prietenia despre care au vorbit Părinții Bisericii, și în special Sfinții Trei Ierarhi, este prietenia cea adevărată, spre care ar trebui să privim și noi, spre care ar trebui să fie îndrumați și acești copii. Avem foarte multe lucruri de învățat de la Sfinții Trei Ierarhi, în primul rând dragostea lor față de Dumnezeu, nemărginita lor iubire față de Cel căruia I-au slujit – Împăratul veacurilor și veșnicul Arhiereu. De aceea, Domnul i-a așezat întru slava Sa, răsplătind ceea ce au făcut ei – strădanii, predică, fapte minunate – cu veșnica cunună pe care o primesc cei care Îl iubesc pe El. De aceea, exemplul Sfinților Trei Ierarhi este unul spre care ar trebui să privim mereu. Le recomand acestor copii lecturi cu adevărat folositoare și, dacă am dori să privim spre un model adevărat, într-o lume care ne oferă atât de multe, atât de variate modele, să nu uităm că adevăratele modele sunt sfinții lui Dumnezeu”.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotonit pe diaconul Valentin Petru Humița întru preot pe seama Parohiei Tătaru din Protopopiatul Urlați, iar pe teologul Mihai Pîtiu l-a hirotonit diacon pe seama Parohiei Poiana Copăceni din Protopopiatul Vălenii de Munte. La finalul slujbei, elevii liceului au prezentat eseuri, au jucat o scenetă și au interpretat cântări religioase închinate sfinților ocrotitori ai școlii.
„Liceul Teoretic «Sfinții Trei Ierarhi» este rodul gândului, strădaniei și dorinței acestei comunități. La hramul școlii ne-am bucurat împreună: elevi, părinți, dascăli, dar și oameni apropiați, din dorința de a sluji împreună cu noi în acest proiect. I-am ales pe Sfinții Trei Ierarhi să fie patroni spirituali ai școlii încă de la început, din anul 2010, pentru faptul că trăim într-o lume în care valorile sunt puțin schimbate și ne-am gândit că ei au fost și vor rămâne pentru totdeauna modele demne de urmat. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit 215 pachete cu câte două cărți pentru cei 202 elevi ai școlii, urmând ca restul să fie așezate în bibliotecile din cele două sedii. Cărțile primite au fost «Viața, acatistul și paraclisul Sfinților Trei Ierarhi», apărută la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, și «Ce dezvăluie icoanele Bisericii? Praznicele împărătești», apărută la Editura BASILICA a Patriarhiei Române sub semnătura Alinei Victoria Paraschiv”, a declarat părintele Vasile Gavrilă, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae”-Ghica din București și fondatorul instituției de învățământ.
După slujbă, participanții la hram au admirat decorațiunile și creațiile artistice ale elevilor, care au pregătit și un târg cu prăjituri.