Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Licitație de pictură la Biserica „Sfântul Nectarie”-Bărboși din Galați
Parohia „Sfântul Nectarie”- Bărboși, din localitatea Galați, Protopopiatul Galați, Arhiepiscopia Dunării de Jos, organizează licitație pentru adjudecarea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica „fresco”, pentru Biserica „Sfântul Nectarie și Sfântul Efrem cel Nou”. Parohia este de categoria a II-a. Pictorii interesați vor prezenta parohiei, până cel mai târziu 12 mai 2017, ofertele de execuție, însoțite de CV și de portofoliul de lucrări. Acestea vor fi analizate în ședința consiliului parohial din data de 14 mai 2017, ora 13:00. Ofertele vor fi trimise la adresa: Parohia „Sf. Nectarie”- Bărboși, str. Lunca Siretului, nr. 9, oraș Galați, județul Galați. Persoană de contact: pr. Ciprian Oancea, 0740.846611, parohia.sfnectarie@yahoo.com.



.jpg)
