Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Licitaţie la Parohia Icoanei din Bucureşti
Parohia Icoanei din Bucureşti organizează în data de 3 martie 2014, ora 11:00, licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de consolidare, mansardare şi refuncţionalizare corp C1 existent pentru funcţiunile de locuinţă şi servicii sociale. Documentaţia poate fi obţinută de la Cancelaria Parohiei Icoanei, din str. Icoanei nr. 12, iar ofertele vor fi depuse la Sectorul Monumente şi construcţii bisericeşti din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, până vineri, 28 februarie 2014.



.jpg)
