Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Lidia Popița Stoicescu a fost pomenită în Biserica Precupeții Noi
La biserica Parohiei Precupeții Noi din Protoieria Sector 1 Capitală a fost pomenită luni, 18 septembrie, Lidia Popița Stoicescu, producător de film istoric, scriitor și publicist creștin, colaboratoare de mai mulți ani a Centrului de Presă BASILICA, care a trecut la Domnul în data de 15 septembrie. Slujba a fost săvârșită de un sobor de preoți, coordonatori și ostenitori din cadrul acestei instituții de presă creștină a Patriarhiei Române.
Din soborul de slujitori au făcut parte: părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal și directorul Publicațiilor „Lumina”; părintele Teodor Gradinaciuc, consilier patriarhal și directorul Radio TRINITAS; părintele Marin Comănescu, protopop al Protoieriei Sector 1 Capitală; părintele conf. dr. Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și slujitor la această parohie, precum și alți preoți. „Pentru noi, întâlnirea cu doamna Lidia a fost întotdeauna fie pe undele postului de Radio TRINITAS, fie în paginile Ziarului Lumina, fie la o lansare de carte sau eveniment cultural, pentru că a avut puterea aceasta deosebită de a îmbina credința cu cultura. Din tinerețe și până în anii senectuții a scris, a recitat, fiind o voce minunată la radio, în același timp cu un condei deosebit, cu multă sensibilitate. Așa rămâne în memoria noastră, a tuturor celor care am cunoscut-o și care am colaborat cu ea în timpul vieții sale pământești. Astăzi, aici, prioritate are rugăciunea. Fiind în apropierea Duminicii după Înălțarea Sfintei Cruci, înțelegem că fiecare dintre noi răspunde în felul său la chemarea aceasta a Mântuitorului nostru Iisus Hristos - «Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie». Calea vieții pământești a doamnei Lidia Popița Stoicescu s-a încheiat. Ea va rămâne în biblioteci, în înregistrările audio-video și prin creația ei, dar se duce către Împărăția lui Dumnezeu și poartă cu ea osteneala aceasta din anii vieții pământești. Chemarea ei, din creația sa lirică, «Vino, Doamne…!», se împlinește acum, deci un pas către veșnicie și, în același timp, un pas către neuitare în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o și au prețuit-o”, a spus la finalul slujbei de pomenire părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu.