Sărbătoarea hramului de vară al Paraclisului Catedralei Naționale, dedicat icoanei Maicii Domnului „Prodromița”, a început în seara de 11 iulie, odată cu săvârșirea slujbelor Vecerniei cu Litia, precum
Liturghie arhierească de hramul unei biserici gorjene
În prima duminică după Rusalii, 15 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Baia de Fier 2 din județul Gorj, cu ocazia sărbătoririi hramului închinat tuturor sfinților. La finalul slujbei, ierarhul a sfințit și o impunătoare cruce ridicată în localitate prin eforturile comunității parohiale.
Alături de Mitropolitul Olteniei s-a rugat, la Sfânta Liturghie, un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte părintele Ioan Spilcă, protopopul Protoieriei Târgu Cărbuneşti, părintele paroh Ion Popescu, precum și alți slujitori. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinția Sa i-a hirotonit întru preot pe diaconul Andrei Doru Grigore pe seama Parohiei Răcarii de Jos din județul Dolj, Protoieria Craiova Nord, și întru diacon pe teologul Florin Nicolae Neagoe pe seama Parohiei Măceșu de Sus din același județ, Protoieria Băilești.
În cuvântul de învăţătură rostit la momentul rânduit, Părintele Mitropolit Irineu a explicat semnificaţia cinstirii sfinţilor în Duminica întâi după Rusalii: „Duminica de astăzi este închinată tuturor sfinţilor. Aşa cum vedem în calendarul nostru, Biserica este plină de sfinţi. Cu toate acestea, sunt foarte mulţi martiri şi mucenici care nu se regăsesc în calendar pentru că foarte mulţi L-au mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos, însă uneori nimeni nu a ţinut socoteala și nu i-a consemnat pe toţi propovăduitorii şi mărturisitorii, ci numai Dumnezeu, Care i-a răsplătit şi i-a aşezat lângă tronul ceresc. Pe toţi aceştia îi cinstim astăzi, pe sfinţii pe care îi cunoaştem şi pe cei pe care numai Dumnezeu îi ştie, dar care se roagă mereu pentru noi. În Biserica noastră avem sfinţi şi sfinte muceniţe care s-au jertfit pentru Hristos, avem sfinţi cuvioşi care s-au retras din lume, în peşteri și în pustietăţi, și care s-au nevoit atât de mult, încât Dumnezeu i-a preaslăvit în ceata drepţilor. Aceştia sunt modele de urmat şi pilde de reținut”.
În continuare, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat gradul de rudenie duhovnicească pe care îl avem cu sfinţii şi roadele acestei legături: „Sfinţenia este un dar al lui Dumnezeu, este o împărtăşire a Duhului Sfânt. În special sfinții ale căror nume le purtăm devin modelele noastre. Pe unii sfinţi îi avem protectori ai vieţii noastre, iar ei ne sunt lumină şi binecuvântare. Ei se roagă pentru noi pentru că noi suntem din neamul lor. Dumnezeu ne ajută atunci când purtăm numele sfinţilor şi le urmăm vieţile. De aceea, este important ca noi să ne botezăm pruncii şi să le punem nume de sfinţi. Întocmai lor, şi noi vrem să moştenim Împărăţia cerurilor, aşa cum mărturisim în Crez: «Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie»”.
Prin grija părintelui paroh Ion Popescu şi a credincioşilor din Baia de Fier, în localitate a fost ridicată o cruce, aceasta fiind sfinţită de Părintele Mitropolit Irineu. Pentru acest fapt, ierarhul i-a felicitat pe toţi cei care au contribuit la ridicarea monumentului şi i-a încredințat că puterea Crucii îi întăreşte şi îi ferește de necazuri pe toţi cei credincioşi, ne-a transmis părintele Sorin Vulcănescu.