În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Liturghie arhierească în cartierul ieșean Dancu
În Duminica a 26-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a slujit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfinții Ioachim şi Ana”-Dancu 2 - Protopopiatul Iaşi II, locaș de cult amenajat într-o fostă centrală termică. La final, ierarhul a sfințit sala de mese a parohiei.
Duminica aceasta, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfinții Ioachim şi Ana”-Dancu 2 - Protopopiatul Iaşi II, păstoriți de părintele Ștefan Misărciu. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în locașul de cult cu suprafața de 370 mp, amenajat într-o fostă centrală termică.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor din Dancu, IPS Părinte Teofan a răspuns la întrebarea: „Care este voia Ta, Doamne, pentru mine?”. „De foarte multe ori ne găsim la răspântii de drumuri și nu știm care este voia lui Dumnezeu pentru noi. Dacă avem credință în Dumnezeu, credem și faptul că voia lui Dumnezeu pentru noi este un lucru atât de important în viață, încât poate ar trebui în fiecare dimineață să ne întrebăm: «Doamne, astăzi e o nouă zi în viața mea. Care este voia Ta, Doamne, pentru mine astăzi?». La această întrebare atât de importantă ne răspunde tot Dumnezeiasca Scriptură; dacă am răspunde noi, poate unii ar zice că e cuvânt de la om, iar omul se înșală, dar dacă este cuvânt de la Dumnezeu, cuvânt care nu înșală și nu rătăcește, înseamnă că acolo se află răspunsul cel adevărat. Într-o bună zi, cineva L-a întrebat pe Domnul Hristos: «Ce să fac ca să mă mântuiesc?», adică «Care este voia Ta, Doamne, pentru mine?», iar Domnul Hristos i-a răspuns «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Și concluzionează Domnul, zicând: «În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi prorocii». Prin urmare, dacă dorim să aflăm voia lui Dumnezeu pentru noi, trebuie să răspundem onest la întrebarea: Ceea ce eu gândesc, decizia pe care doresc să o iau, ceea ce eu voiesc să fac, să împlinesc este în conformitate cu iubirea mea față de Dumnezeu și este în conformitate cu iubirea față de cei de lângă mine? Dacă răspunsul este da, să grăiești acel cuvânt la care te-ai gândit, să iei acea decizie, să împlinești acea acțiune.”
La final, după alocuțiunile de mulțumire ale părintelui protopop Marius Daniel Profir și ale părintelui paroh Ștefan Misărciu, ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare a sălii de mese a parohiei, amenajată în aceeași clădire cu locașul de cult.
Parohia „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfinții Ioachim şi Ana”-Dancu 2, Protopopiatul Iași II, la care sunt arondați aproximativ 75% dintre locuitorii cartierului Dancu, a fost înfiinţată prin decizia Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în anul 2009. Biserica parohială se află pe strada Daliei nr. 9, în fosta centrală termică P.T. 2 Dancu, având o suprafaţă de 370 mp. În luna mai 2012, sub coordonarea pr. paroh Ștefan Misărciu, au început lucrările de consolidare a bisericii în conformitate cu proiectul şi autorizațiile primite. Așezământul parohial cuprinde spaţiul pentru cult, sală de mese, bucătărie, magazie și birou parohial.