După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Liturghie arhierească în Parohia Chişcăreni, Protopopiatul Săveni
Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor numeros de preoţi şi diaconi, a săvârşit duminică, 10 mai 2015, Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, judeţul Botoşani.
Din soborul slujitorilor a făcut parte şi pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, slujba arhierească fiind oficiată în prezenţa a numeroşi credincioşi din parohie. Bucuria celor prezenţi a fost deosebit de mare, întrucât în cea de-a zecea zi a lunii mai 2015 s-a slujit pentru prima dată o Liturghie arhierească în locaşul de închinăciune din Parohia Chişcăreni, păstorită de pr. Viorel-Vasile Florea. Satul Chişcăreni aparţine de Săveni din 1968, fiind situat la aproximativ doi kilometri vest de acest oraş, pe dreapta pârâului Başeu. (C. Ciofu)



.jpg)
