În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Liturghie arhierească în Parohia Ip, Sălaj
La praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Ip, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Pr. paroh Dumitru-Teodor Fiț a fost hirotesit sachelar în semn de apreciere a activității sale.
PS Episcop Petroniu a săvârşit o slujbă de pomenire a celor 157 de localnici români care au fost asasinați, în toamna anului 1940, de armata ungară, în complicitate cu etnicii maghiari locali, sub pretextul răzbunării a doi militari unguri, morți într-o explozie ce a avut loc în comuna Ip, în data de 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate. Au urmat depuneri de jerbe şi coroane de flori la mormântul românilor uciși de unguri în Ip, la eveniment fiind prezenți reprezentanţi ai instituțiilor județene și locale și reprezentanți ai tuturor partidelor şi alianţelor politice din judeţ.
Ierarhul a binecuvântat, apoi, casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate.



.jpg)
