Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie arhierească în Parohia Sub Margine
În Duminica a XXX-a după Rusalii, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a sfinţit pictura bisericii Parohiei Sub Margine din Protopopiatul Caransebeş. După slujba de sfinţire, chiriarhul a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa autorităţilor locale şi a unui număr impresionant de credincioşi.
Cuvântul de învăţătură i-a aparţinut Preasfinţitului Lucian, care a precizat: "Evanghelia din duminica aceasta, a XXX-a după Rusalii, ne vorbeşte despre întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu tânărul bogat, sau cu un dregător bogat. Aşa a binevoit Dumnezeu, ca în 27 noiembrie, în această duminică binecuvântată din Postul Crăciunului, să poposim duhovniceşte, să venim aici în mijlocul dumneavoastră şi să binecuvântăm pictura care împodobeşte interiorul acestei biserici şi, totodată, să slujim Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, împărtăşindu-ne în număr atât de mare astăzi, în cadrul Liturghiei, cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar împărtăşindu-ne cu toţii din harul Preasfântului Duh, care s-a revărsat peste noi şi peste această biserică şi, bineînţeles, să ne împărtăşim cu toţii din cuvântul lui Dumnezeu care are putere multă. Cuvântul Evangheliei, care s-a citit astăzi în cadrul Sfintei Liturghii, este cuvântul pe care îl punem cu toţii astăzi la suflet. Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, Biserica noastră a rânduit ca în Duminica a XXX-a după Rusalii să-l pomenim pe dregătorul bogat, pe tânărul bogat, care cu inima curată şi cu sinceritate a venit în faţa Mântuitorului Iisus Hristos şi L-a întrebat: "Învăţătorul, ce să fac ca să moştenesc viaţa cea veşnică?" Şi îndată Mântuitorul i-a dat răspunsul, aşteptat într-un fel de acest dregător, repetându-i câteva porunci, din cele zece porunci date lui Moise pe Muntele Sinai, dar nu tot Decalogul, ci doar câteva. Tânărul bogat din Evanghelia de astăzi s-a îndreptăţit pe sine şi i-a zis Mântuitorului: "Toate acestea şi altele asemenea lor le-am păzit din tinereţile mele." Cele zece porunci şi toate cele ale Legii Vechi tânărul bogat din Evanghelia de astăzi le-a păzit cu stricteţe. Aflând Mântuitorul că toate acestea le-a păzit din copilărie, i-a zis: "Un singur lucru îţi mai lipseşte: vinde tot cei ai, împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri, şi apoi vino şi îmi urmează Mie." La auzul acestor cuvinte, tânărul bogat s-a întristat, spune evanghelistul Luca că s-a întristat foarte tare, pentru că avea multe bogăţii şi inima lui era lipită de aceste bogăţii. Nu putea foarte uşor să se despartă de bogăţiile pe care le avea. Sfatul Mântuitorului a fost prea greu pentru tânărul bogat din Evanghelia de astăzi". În cadrul Sfintei Liturghii, părintele paroh Manea Domilescu a fost hirotesit iconom, iar ctitorii şi binefăcătorii bisericii au primit din partea ierarhului, în semn de preţuire, acte de cinstire. Biserica parohială are hramul "Înălţarea Domnului", a fost ridicată între anii 2003 şi 2005, iar între anii 2009 şi 2011, prin jertfa şi osteneala părintelui paroh Manea Domilescu şi a bunilor săi credincioşi, a fost împodobită cu o frumoasă pictură.