Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Liturghie arhierească în Parohia Timişoara-Mehala
Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent duminică, 13 noiembrie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Timişoara-Mehala, Protopopiatul Timişoara I. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul "Înălţarea Domnului", alături de un sobor de preoţi şi diaconi şi în prezenţa unui număr mare de credincioşi. În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa l-a hirotonit în treapta diaconiei pe seama bisericii pe teologul Ioan Laurenţiu Bagiu, iar pr. Andrei Lehaci, slujitor al parohiei, a fost hirotesit întru duhovnic. În cuvântul de învăţătură, ierarhul a precizat importanţa slujirii aproapelui, ca fiind o condiţie de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu. Preasfinţitul Paisie Lugojanul a adresat îndemnuri duhovniceşti clericilor şi credincioşilor parohiei pentru perioada Postului Crăciunului, precum şi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului. "Să ne ajute Bunul Dumnezeu să împlinim cu toţii această poruncă a iubirii aproapelui, desprinsă din pericopa evanghelică de astăzi, iar perioada următoare a Postului Naşterii Domnului să reprezinte un urcuş duhovnicesc pentru fiecare dintre noi. Vă îndemn să aveţi parte de aleasă bucurie din acest post, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin participarea activă la viaţa Bisericii şi prin înmulţirea faptelor bune", a precizat Preasfinţia Sa. În finalul slujbei, pr. paroh Sebastian Ardelean a mulţumit ierarhului pentru prezenţă, precum şi pentru purtarea de grijă faţă de credincioşii Parohiei Timişoara-Mehala.



.jpg)
