Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Liturghie arhierească la catedrala din Râmnic
Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala arhiepiscopală "Sfântul Nicolae" din Râmnic în duminica de dinaintea Înălţării Sfintei Cruci. La slujbă a luat parte şi Înalt Preasfinţitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi. La sfârşitul Sfintei Liturghii, IPS Gherasim l-a hirotesit întru arhidiacon pe diac. Marius Moscalu pe seama Catedralei arhiepiscopale, pentru slujirea diaconească şi activitatea administrativă desfăşurată în cadrul Centrului eparhial. (Arhid. Ioan Liviu Găman)



.jpg)
