Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Bujoreni
Mii de credincioşi au fost prezenţi, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, la Mănăstirea Bujoreni din judeţul Vaslui, pentru a serba hramul acestui aşezământ monahal. PS Corneliu, Episcopul Huşilor, înconjurat de un sobor de 24 de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Sfintei Liturghii pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii.
Mănăstirea Bujoreni a devenit pentru o zi loc de pelerinaj şi de odihnă sufletească pentru credincioşii din judeţul Vaslui. Hramul acestei obşti monahale, Izvorul Tămăduirii, a fost încununat de prezenţa ierarhului locului, care a săvârşit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia răspunsurile la strană au fost date de către corul reunit al Protopopiatelor Bârlad şi Fălciu, dirijat de pr. Brânduş Ungureanu. După momentul împărtăşirii clericilor, PS Corneliu a rostit un ziditor cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la semnificaţiile acestei sărbători, explicând celor prezenţi importanţa acestei perioade liturgice, marcată de marele eveniment al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a săvârşit şi două hirotonii a doi părinţi vieţuitori ai acestui aşezământ monahal, una întru ieromonah şi cea de-a doua întru ierodiacon. La finalul slujbei, părintele protos. Euharist Micu, stareţul mănăstirii, a mulţumit ierarhului pentru prezenţă, pentru bucuria oferită miilor de pelerini prezenţi prin slujirea Sfintei Liturghii, adresând Preasfinţiei Sale urări de viaţă îndelungată, sănătate şi realizări în slujirea acestei străvechi eparhii. La cuvântul părintelui stareţ, PS Corneliu a răspuns mulţumind Bunului Dumnezeu pentru darul vieţii şi al slujirii, îndemnând pe cei prezenţi să rămână credincioşi devotaţi ai Bisericii. Apoi, Preasfinţia Sa a mulţumit tuturor celor prezenţi şi a felicitat pe preoţii din cele două coruri pentru frumoasele cântări din timpul slujbei şi pentru micul concert de cântări specifice acestei perioade pascale. După acest moment, clericii şi credincioşii prezenţi au cântat, la îndemnul Preasfinţitului Corneliu, "Hristos a înviat". Cea mai mare mănăstire din Episcopia Huşilor Mănăstirea Bujoreni are o obşte de 26 de vieţuitori, fiind cea mai mare mănăstire de călugări din cuprinsul Episcopiei Huşilor. Prima atestare documentară este din 27 martie 1602, iar începuturile acestui aşezământ sunt legate de găsirea în chip minunat a icoanei Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular şi de zidirea unei biserici în acest loc. După ridicarea bisericii s-a întemeiat un schit cu obşte de călugări. Cu timpul, biserica s-a degradat şi la începutul secolului al XVIII-lea a fost renovată de Gavriil Conache, care a întărit-o şi a consolidat-o. În anul 1840, ieromonahul Ioanichie Costache (hatmanul Ioan, înainte de călugărie) a construit o biserică mare din zid de cărămidă, care este folosită şi azi. După construcţia bisericii din zid, schitul a fost transformat în mănăstire pentru maici. În timpul regimul comunist ateu, mănăstirea s-a desfiinţat în urma Decretului 410/1959, fiind redeschisă în 1993 ca mănăstire pentru monahi. Actualmente, se construieşte o nouă biserică de mari dimensiuni, pentru a răspunde nevoilor spirituale ale numeroşilor creştini care vin să se roage în acest sfânt lăcaş. Incinta mănăstirii este foarte frumoasă şi spaţioasă, cu multă iarbă şi molizi seculari la sud-vest şi nord de biserică.