Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Liturghie arhierească la Mănăstirea Ponor
La sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la mănăstirea de la Ponor, judeţul Alba, cu ocazia hramului vetrei monahale aflate sub păstorirea protos. Irineu Curtescu. În cadrul slujbei, ierodiaconul Evdochim a fost hirotonit întru ieromonah. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul a spus: „De la Sfântul Ierarh Nectarie învățăm că unica noastră viață trebuie centrată în Dumnezeu, pentru ca să facem din ea o anticameră a Împărăției veșnice. Într-adevăr, viața aceasta nu trebuie înțeleasă și trăită ca o agreabilă strecurare printre ani și zile, ci ca o misiune de îndeplinit, ca o datorie de restituit Celui Ce pentru noi a murit și a înviat. Noi nu suntem aici, pe pământ, ca să petrecem bine, să ne distrăm sau să ne facem de cap. Noi suntem aici ca să ne pregătim pașaportul pentru eternitate. De aceea, deviza noastră de viață ar trebui să fie cuvintele psalmistului David: «Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea» (Ps. 107, 1)”.



.jpg)
