Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Liturghie arhierească la Parohia Ortodoxă Română din Lerida, Spania
În Duminica a doua a Postului Mare, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Ortodoxă Română „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Lerida, Spania, se arată pe site-ul episcopiaspanieiportugaliei.es. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa l-a hirotonit pe diaconul Narcis Șerbănescu întru preot. Cu această ocazie, ierarhul i-a binecuvântat pe credincioșii români și a sfințit crucile care se vor așeza pe noua biserică ce se construiește pentru comunitatea ortodoxă românească din Lerida. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei a ținut un cuvânt de învățătură despre Sfântul Grigorie Palama, explicând învățătura acestui sfânt al Bisericii despre harul Duhului Sfânt. „Fără harul lui Dumnezeu nu există mântuire. Dumnezeu revarsă harul Său peste omul smerit, dar în momentul în care omul păcătuiește, el își pierde harul. De unde știm când omul își pierde harul? În suflet se așază un fel de tristețe inexplicabilă. Creștinii care sunt triști alungă harul prin călcarea poruncilor și păcat. Dar vindecătorul bolii sufletești și a tristeții este tot harul. Liniștea sufletească vine prin smerenie, rugăciune și mai ales prin iubirea față de Dumnezeu și aproapele”, a spus Preasfinția Sa.



.jpg)
