La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Liturghie arhierească şi târnosire în Episcopia Sălajului
La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rus, cu ocazia hramului. Cu acest prilej, ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Codruț-Emilian Sabou pentru Paraclisul „Sfântul Evanghelist Luca”, de la Centrul eparhial al Episcopiei Sălajului. Duminică, 16 august, credincioșii Parohiei Turbuța au participat la sărbătoarea târnosirii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. După sfințirea locașului de cult, Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, iar la final l-a hirotesit sachelar pe parohul Adrian-Călin Chirti, în semn de apreciere a eforturilor și a activității desfășurate. De asemenea, au fost acordate diplome de apreciere celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest locaș de cult.



.jpg)
