Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Lucrări la un centru de plasament din Sibiu
La Centrul de plasament „Gulliver“ din Sibiu încep lucrările de modernizare şi extindere printr-un proiect finanţat din fonduri europene. Valoarea eligibilă este de aproape 4 milioane de lei, iar contribuţia Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) în calitate de solicitant este de 2%, fonduri primite prin bugetul alocat de Consiliul Judeţean Sibiu, conform unui comunicat al biroului de presă al CJ Sibiu. Obiectivul principal al proiectului este îmbunătăţirea calităţii vieţii beneficiarilor din Centrul de Plasament Gulliver, prin modernizarea,reabilitarea şi extinderea acestuia. Activităţile urmăresc modernizarea, reabilitarea şi extinderea Centrului de plasament „Gulliver“ pentru un număr de 50 de copii şi tineri, beneficiari ai serviciilor sociale de tip rezidenţial din judeţul Sibiu, în vederea asigurării serviciilor specifice la standardele aflate în vigoare. Proiectul prevede realizarea a 5 module, fiecare compus din 3 dormitoare, spaţii comune, şi spaţiu igienico-sanitar. La acestea se adaugă spaţii administrative (bucătărie, spălătorie, depozite) şi spaţii pentru personal. În acelaşi timp, proiectul prevede dotări cu mobilier şi aparatură în valoare de 100 de mii de lei, conform comunicatului CJ Sibiu.



.jpg)
