În perioada 10-11 iunie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a efectuat o vizită frățească în insula Imvros (Gökçeada), Turcia, răspunzând invitației adresate de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, cu prilejul sărbătorii sale onomastice. Vizita a avut o semnificație deosebită, întrucât manifestările organizate în patria natală a Sanctității Sale au marcat nu numai sărbătoarea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba, ci și împlinirea a 35 de ani de la alegerea Sanctității Sale în Tronul patriarhal al Constantinopolului şi a 65 de ani de slujire clericală, precum și două importante aniversări pentru Biserica din Imvros, respectiv 100 de ani de la înființarea Mitropoliei de Imvros și Tenedos și 1.000 de ani de mărturie ortodoxă neîntreruptă pe insulă.
Lumina Învierii a ajuns și la românii de dincolo de Cercul Polar
Românii din insulele și fiordurile norvegiene de dincolo de Cercul Polar s‑au bucurat, anul acesta, după mulți ani, de primirea Sfintei Lumini, sărbătorind Paștile împreună cu Episcopul lor, Preasfințitul Părinte Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.
Puțini știu că în aceste insule și fiorduri din nordul îndepărtat al Norvegiei trăiesc risipite câteva zeci de familii de români. La începutul Postului Mare, românii de dincolo de Cercul Polar au fost cercetați de Preasfințitul Părinte Macarie, care le‑a făgăduit că va veni să slujească de Paști împreună cu ei.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 15‑16 aprilie 2017, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie a praznicului cel mare al Învierii în mijlocul românilor din insula Skjervøy. Un adevărat eveniment pentru aceste familii care se gândeau că nu vor avea preot și Liturghie nici în acest an, de Paști.
În cuvântul său pastoral, Preasfințitul Macarie a spus:
„Voi, cei puțini, risipiți pe aceste meleaguri îndepărtate, neavând deocamdată un preot, vă gândeați că veți petrece încă o Înviere fără lumina euharistică. La început de Post Mare, când v‑am adunat în jurul altarului, mi‑ați spus cu amărăciune: «Nu vom avea preot de Paști». Cu nădejde, v‑am răspuns: «Nu veți avea preot, însă veți avea de Paști un Episcop slujitor!», iar acum, cu inima plină de bucurie sfântă, sărbătorim laolaltă Paștile, așa cum am moștenit de la Sfinţii Apostoli și de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii, așa cum am primit de la moșii și strămoșii noștri, cu bunăcuviinţa prăznuirii. De aici, din cel mai îndepărtat loc de slujire al țărilor nordice, de dincolo de Cercul Polar, acum, de Înviere, transmitem, din adâncul inimilor noastre, binețele Paștilor și salutul pascal: «Hristos a înviat!», care dorim să răsune spre frățiile voastre, preoți și credincioși, de‑a lungul și de‑a latul Scandinaviei, dar și în toate părțile lumii și, desigur, pretutindeni acasă, în iubita noastră țară - România”.
În zilele următoare ale Paștilor și în toată Săptămâna Luminată, Preasfințitul Macarie a continuat să cerceteze și să slujească în comunitățile de români din alte părți ale Norvegiei, din Danemarca și din Suedia.



.jpg)
