În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Lumină pentru biserica din Tăuteşti
Locaşul de închinăciune din Parohia Tăuteşti - Rediu, Protopopiatul Iaşi 1, judeţul Iaşi, a fost racordat recent la curent electric. Această lucrare s-a realizat prin implicarea preotului paroh şi a Primăriei Rediu, la 55 de ani de când biserica a fost rezidită.
În apropierea oraşului Iaşi, pe locurile unde adesea poetul naţional Mihai Eminescu scria poezii, este aşezată biserica din Tăuteşti - Rediu. Aceasta se află într-o zonă intitulată „Plasa Copou“, cum este cunoscută această moşie de boierii de altădată. Boierul Procopie T. Florescu şi-a dorit ca această moşie să fie ocrotită de o biserică frumos împodobită, care să-i ocrotească familia. Mai mult de atât, după plecarea sa de pe pământ, a dorit să fie îngropat în cimitirul acestui locaş de închinăciune pe care l-a ctitorit. „Până astăzi se păstrează odoarele donate de acesta, astfel că la fiecare Sfântă Liturghie îi sunt pomeniţi toţi cei din famila sa trecuţi la Domnul. Biserica ridicată de boierul Procopie la 1854 a fost dărâmată în cele două războaie mondiale. Din ceea ce s-a mai păstrat, localnicii au ridicat un nou sfânt altar. Astfel, în anul 1960 au reuşit să termine de zidit o mică bisericuţă, ea fiind sfinţită tot în acea perioadă“, a amintit părintele paroh Andrei Vlad Chiriac. Edificiul nu a avut niciodată curent electric, întrucât comunitatea credincioşilor nu a dispus de fondurile necesare. În luna octombrie a anului trecut a fost numit paroh părintele Andrei Vlad Chiriac, care a făcut demersurile necesare pentru racordarea la energia electrică. „În ziua când am fost instalat în parohie, primarul comunei Rediu, Vasile Haidău, şi-a exprimat dorinţa de a ne ajuta să avem lumină în biserică. Pentru toţi sătenii, acest lucru a fost uimitor, unii oameni fiind sceptici. Am privit acest lucru ca pe o minune făcută de Dumnezeu printr-un om gospodar şi harnic, ce a ajutat nu doar parohia noastră, ci şi celelalte comunităţi din comună. Astăzi, după mai bine de 55 de ani, biserica din satul Tăuteşti, formată din 150 de suflete, are lumină“, a mărturisit cu emoţie părintele paroh, care şi-a propus ca în perioada următoare să înceapă şi alte lucrări de reabilitare la biserica din vârful satului Tăuteşti.