În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Lumina Sfântă oferită credincioșilor din Timișoara
Credincioșii timișoreni au primit Sfânta Lumină în noaptea de Înviere de la Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care a săvârșit slujba de Înviere la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, se arată pe mitropolia-banatului.ro.
Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă de o delegație a Patriarhiei Române, a ajuns sâmbătă seară, 4 mai, și în Timișoara cu o aeronavă. La Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, Sfânta Lumină a fost întâmpinată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, care a împărțit-o, apoi, clericilor și delegațiilor din Arhiepiscopia Aradului, Episcopia Caransebeșului, Episcopia Hunedoarei și Episcopia Daciei Felix, se arată pe site-ul amintit.
Dimineață, potrivit tradiției locului, Mitropolitul Banatului a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură în care a aprofundat înțelesurile duhovnicești ale Învierii Domnului: „Învierea este marele adevăr pe care îl mărturisim toți cei botezați în Biserica lui Hristos, în numele Sfintei Treimi. Strămoșii noștri de două milenii mărturisesc acest mare adevăr. Să-l facem cunoscut și noi tuturor semenilor noștri și să știe toți că Hristos S-a jertfit pentru toți și a înviat pentru toți. Biserica păstrează de două milenii cel mai bogat tezaur: Adevărul creației și al existenței noastre vremelnice pe pământ și veșnice în Împărăția lui Dumnezeu sau în împărăția osândei”.



.jpg)
