În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Lumină zilnică din viaţa Bisericii
- "Ziarul Lumina", la şase ani de la apariţie (2005-2011) -
În data de 7 februarie 2011 se împlinesc şase ani de apariţie neîntreruptă a "Ziarului Lumina", primul şi singurul cotidian creştin consemnat de istoria presei româneşti. Plămădit şi din dorinţa unor jurnalişti de profesie de a promova informarea misionară, adică de a mediatiza cu prioritate informaţiile care contribuie la edificarea cititorului, acest ziar creştin a semănat, cu fiecare ediţie a sa, lumina Evangheliei iubirii lui Hristos în ogorul presei scrise. Înfăptuirea unui ziar creştin adecvat realităţilor societăţii româneşti necesită mult curaj misionar şi permanent efort de-a transpune în cotidian mesajul peren al Bisericii. De aceea se pot sesiza, de-a lungul acestor şase ani de apariţie, evoluţii în structura editorială a acestei publicaţii, respectiv o pondere diferită acordată, în timp, unor domenii de interes general. Aceste transformări care însoţesc cele 1.834 de numere publicate până acum de "Ziarul Lumina" dau astfel mărturie despre dorinţa Bisericii de a-şi înnoi şi adapta continuu forma mesajului al cărui conţinut este neschimbat: "Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi" (Evrei 13, 8). Din acest punct de vedere, lucrarea ostenitorilor de la publicaţiile "Lumina" şi "Lumina de Duminică" este valoroasă nu doar prin menirea sa directă, de misiune în plan mediatic, ci şi prin efortul, reînnoit de la o zi la alta, de a transmite pe înţelesul tuturor Vestea cea Bună aflată în lucrarea credinţei, de a identifica şi evidenţia cu prioritate faptele luminoase din societatea românească. Din dorinţa de a reflecta cât mai fidel şi cât mai multe dintre activităţile bogate desfăşurate în eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, activităţi care se amplifică şi se diversifică mereu, Patriarhia Română a înfiinţat 4 ediţii locale ale "Ziarului Lumina": de Moldova, de Transilvania, de Oltenia şi de Banat, conjugând astfel coresponsabilitatea misionară cu bucuria cunoaşterii vieţii Bisericii în diversitatea ei. Aşadar, publicaţiile "Lumina" şi-au asumat în cei şase ani de neîntreruptă apariţie atât rolul de comunicator al lucrării Bisericii în societate, cât şi pe cel de susţinător al comuniunii şi cooperării frăţeşti intereparhiale în Patriarhia Română. Tuturor ostenitorilor, susţinătorilor şi cititorilor acestor publicaţii le împărtăşim multa noastră preţuire pentru bogata lor lucrare misionară pe care o împlinesc spre slava Preasfintei Treimi şi spre binele Bisericii şi al poporului român. La mulţi ani, pe noi trepte de lumină! Cu gratitudine şi binecuvântare, † Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române