Preoţii din Cercul pastoral „Mocod“ s-au reunit duminică, 18 august, în Filia Suplai a Parohiei Poienile Zăgrii din Protopopiatul Năsăud. Aici, soborul celor 12 preoţi slujitori, alături de parohul Ovidiu-Teodor Oltean, au săvârşit Taina Sfântului Maslu, în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“.
La popasul duhovnicesc din comunitatea de la poalele Ţibleşului au participat un număr mare de credincioşi, momentul fiind unul aşteptat cu multă bucurie de localnici. Evenimentul a fost o continuare a slujbelor închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, oficiate în biserica parohială cu ocazia hramului bisericii. Astfel, cuvântul de învăţătură rostit de părintele Florentin Moldovan de la Parohia Perişor, precum şi discuţiile cu credincioşii, au avut ca temă preacinstirea Maicii Domnului. Tot în acest sens, credincioşii împreună cu preoţii au cântat şi câteva pricesne închinate Sfintei Fecioare.
Fiind o comunitate păstrătoare cu sfinţenie a dreptei credinţe, precum şi a bunelor tradiţii creştineşti, credincioşii din Suplai au receptat momentul duhovnicesc ca fiind o oportunitate de a-şi exprima credinţa şi, în mod deosebit, bucuria rugăciunii în comun, de această dată în comuniune cu soborul preoţilor. Entuziasmul credincioşilor a venit în completarea misiunii preoţeşti, întregul moment de rugăciune constituindu-se într-o autentică slujire.
Ca fiecare întrunire a cercului pastoral-misionar „Mocod“, şi reuniunea de la Suplai se înscrie în rândul activităţilor misionare care au marcat profund comunităţile în mijlocul cărora şi-a desfăşurat activitatea. Prezenţa mare a credincioşilor la rugăciune, cuvântul de învăţătură ce transmite un mesaj clar, precum şi dialogurile dintre preoţi şi credincioşi, care lămuresc diferite aspecte legate de cultul Maicii Domnului, stau mărturie în acest sens.
În această ordine se încadrează şi cuvântul de încheiere al parohului Ovidiu-Teodor Oltean, prin care s-a exprimat mulţumirea credincioşilor parohiei faţă de bucuria unei astfel de moment.
Veche comunitate de credincioşi
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din Suplai a fost construită între anii 1973-1975. Târnosirea bisericii a apărut ca o necesitate datorată înmulţirii numărului de locuitori şi implicit a numărului de credincioşi ortodocşi din localitate, biserica veche devenind neîncăpătoare pentru cei prezenţi la sfintele slujbe. Între anii 1984-1986, pereţii interiori ai bisericii au fost împodobiţi cu pictură executată în tehnica „tempera“, tot în această perioadă efectuându-se şi o seamă de lucrări de reparaţii exterioare. Ca urmare a acestor lucrări, în data de 8 iunie 1986, biserica a fost sfinţită de vrednicul de pomenire arhiepiscop Teofil Herineanu. În vecinătatea bisericii parohiale se păstrează vechea biserică ce datează din anul 1711, construită din lemnul rezultat din dărâmarea unei alte biserici, ce data de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Hramul acestei biserici este „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“.
Cercul pastoral-misionar „Mocod“ este format din preoţii slujitori în parohiile aparţinătoare comunelor Nimigea, Zagra şi Chiuza. Misiunea cercului se concretizează în întruniri lunare şi săvârşirea diverselor slujbe religioase în parohiile amintite. De activitatea cercului preoţesc este responsabil pr. Dan Vasile, parohul de la Mocod. Următoarea activitate misionară a cercului pastoral se va desfăşura în data de 22 septembrie, în Parohia Runcu Salvei.