Calendarul creștin‑ortodox pentru anul 2027 a fost tipărit și poate fi achiziționat de la pangarele bisericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, de la librăriile și magazinele de cărți și obiecte bisericești ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și de pe site‑ul colportaj.ro.
Maica Domnului cinstită la Făleşti
Luni, 8 ianuarie 2024, a doua zi după Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când se sărbătoreşte Soborul Maicii Domnului (conform calendarului neîndreptat), Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din oraşul Făleşti, păstorită de părintele paroh-protoiereu mitrofor Gheorghe Eşanu.
Preasfințitul Părinte Antonie, în cuvântul de învățătură rostit la sfârşitul Sfintei Liturghii, s-a referit la cinstirea Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă şi necesitatea păstrării tradiţiilor ortodoxe şi româneşti.
De asemenea, i-a mulțumit părintelui Gheorghe pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în Fălești de la reactivarea Episcopiei de Bălți și pentru susținerea activităților Episcopiei de Bălți și l-a gratificat cu Ordinul Episcopiei de Bălți „Crucea bălțeană pentru clerici”.
Părintele Gheorghe i-a mulţumit ierarhului pentru vizită, pentru binecuvântarea arhierească şi pentru distincție, invitându-l pe ierarhul Episcopiei de Bălţi să mai vină la Fălești şi cu alte ocazii.



.jpg)
