Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Mănăstirea Bic și-a sărbătorit ocrotitorul
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj și-a prăznuit duminică, 29 august, ocrotitorul, pe Sfântul Ioan Botezătorul. Sfânta Liturghie cu prilejul hramului lăcaşului de cult a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în prezența a numeroși credincioși.
În semn de evlavie față de sfântul ocrotitor al acestui așezământ monahal, pelerinii au venit din ajunul sărbătorii când au participat la slujba de priveghere săvârșită la Altarul de vară şi au înnoptat sub cerul liber.
Maica stareță, stavrofora Marina Lupou, a mulțumit ierarhului, la finalul slujbei, pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură. Mănăstirea Bic a fost înființată în anul 1994, iniţial funcționând în vechea școală a satului Bic. În cadrul mănăstirii se află Școala Confesională pentru clasele I-IV „Sfântul Pantelimon”, unde învață și sunt cazați 12 copii proveniți din diferite familii cu probleme sociale de pe cuprinsul județului Sălaj. Tot aici funcţionează, din anul 1999, un cămin pentru persoane vârstnice. Din anul 2008 căminul a fost mutat într-o clădire nouă, iar numărul persoanelor vârstnice care beneficiază de îngrijire, în prezent, a ajuns la 27.