În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Manifestare închinată preotului mărturisitor Ioan Negruţiu
Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei împreună cu Filarmonica Banatul au organizat joi, 6 septembrie, manifestarea intitulată "Mărturisitori ai dragostei şi ai credinţei", închinată preotului mărturisitor Ioan Negruţiu, fost duhovnic al Mănăstirii Timişeni, din cuprinsul Eparhiei Timişoarei.
Programul manifestării a debutat cu Sfânta Liturghie şi Parastasul în biserica cu hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" a Mănăstirii Timişeni. În continuare, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara au avut loc conferinţele intitulate "Părintele Ioan Duhovnicul" şi "Despre demnitate şi curaj în viaţa preotului Ioan Negruţiu", susţinute de protos. Mihail Duma şi prof. dr. Lucian Petrescu. În cuvântul rostit cu acest prilej, protos. Mihail Duma, duhovnicul Mănăstirii Timişeni şi fiu duhovnicesc al părintelui Ioan Negruţiu, a subliniat aspecte esenţiale din viaţa şi trăirea acestuia. "Învăţătura pe care o transmite părintele Ioan nu este alta decât cea a Mântuitorului Hristos. El rezuma datoriile credinciosului la cinci puncte esenţiale, rugăciunea particulară şi de obşte, spovedania, împărtăşania, fapta bună şi postul, spunând că prin acestea ne apropiem de Dumnezeu. Părintele a vrut ca oamenii să fie fericiţi, atât vremelnic, cât şi veşnic, împlinind poruncile lăsate de Mântuitorul Hristos. Nădăjduim că sfinţia sa a dobândit fericirea cea veşnică şi împreună locuirea cu sfinţii, prin viaţa şi slujirea sa ca mărturisitor şi vrednic slujitor al lui Hristos", a precizat protos. Mihail Duma. La eveniment au participat pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei, arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din cuprinsul eparhiei, obştea Mănăstirii Timişeni, condusă de stavrofora Casiana Şimon, precum şi numeroşi credincioşi timişoreni, apropiaţi şi fii duhovniceşti ai părintelui Ioan Negruţiu. Programul serii de spiritualitate a mai cuprins recitaluri de poezie şi muzică sacră, în interpretarea artiştilor Maria Ploae, Sorin Petrescu, Lucian Petrila, Ovidiu Cozma. (George Giurgiu)