De sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică, joi, 21 noiembrie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit la hramul Mănăstirii Peștera din
Manifestări dedicate copiilor la Palatul Patriarhiei
Vernisarea expoziţiei de icoane "Licăr de Lumină", organizată de Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române, a avut loc luni, 6 decembrie, în Sala "Europa Christiana" din Palatul Patriarhiei. La eveniment au participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, preoţi consilieri, profesori, precum şi copii şi părinţi. În Aula "Teoctist Patriarhul", a avut loc programul cultural-artistic "Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor", organizat de Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române a organizat în seara zilei de Sfântul Nicolae, Sala "Europa Christiana" a Palatului Patriarhal, o expoziţie de icoane intitulată "Licăr de Lumină", şi o expoziţie de lucruri realizate de copiii participanţi în proiectul "Alege şcoala!". De la familia conjugală la familia eclesială Expoziţia a fost vernisată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a şi vorbit celor prezenţi despre proiectele educaţionale desfăşurate de Patriarhia Română, despre amploarea pe care au luat-o şi despre importanţa lor. De asemenea, Preafericirea Sa a lăudat pe micii artişti pentru lucrările realizate, încurajându-i să continue mai departe acest tip de activităţi. "Vedem, dacă privim la această expoziţie, că, într-adevăr, tinerii, mai ales copiii, au o sensibilitate deosebită în ceea ce priveşte arta. Se vede gingăşia, se văd spontaneitatea şi percepţia culorilor care exprimă viaţa şi bucuria. Acest program care a luat amploare acum este o lucrare misionară, o lucrare de transmitere a credinţei noii generaţii de copii. Prin această lucrare, noi arătăm că Biserica nu se gândeşte doar la un viitor îndepărtat, ci pregăteşte viitorul folosind prezentul. De aceea, nu trebuie spus adesea că tinerii sau copiii sunt viitorul Bisericii. Ei sunt şi prezentul Bisericii, nu numai viitorul. Programul "Alege şcoala!", cât şi "Hristos împărtăşit copiilor" sunt programe pastoral-educaţionale pentru că, deodată cu transmiterea cunoştinţelor teoretice şi practice, se construieşte spiritual comuniunea între copii, comuniunea între copii şi învăţători şi comuniunea între copii şi Biserică, între copii şi preoţii care conduc parohii şi care ei înşişi în Ortodoxie au familii. Această extindere a familiei de la familia conjugală la familia eclesială ca prezenţă şi existenţă în iubirea Preasfintei Treimi, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, este pentru noi o lucrare foarte importantă şi, în acelaşi timp, o binecuvântare şi bucurie", a spus Patriarhul României. La finalul vernisajului, părintele inspector Constantin Naclad, coordonatorul proiectului "Alege şcoala!", a oferit în dar Preafericitului Părinte Patriarh o icoană a Sfântului Ierarh Nicolae. Program cultural artistic închinat Sfântului Nicolae Din Sala "Europa Christiana", Patriarhul României, împreună cu toţi invitaţii, a mers în Aula "Teoctist Patriarhul" a Palatului Patriarhiei, unde a participat la programul cultural-artistic intitulat "Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor", desfăşurat de Sectorul Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu protopopiatele I, II şi III Capitală şi cu profesorii metodişti de religie din Bucureşti. Copiii de la şase şcoli din Capitală, precum şi copiii de la o şcoală specială pentru copii cu deficienţe de auz au interpretat mai multe scenete, poezii şi colinde specifice perioadei de Crăciun. La final, Patriarhul României a vorbit copiilor despre iubirea milostivă a Lui Dumnezeu, reflectată prin Sfântul Nicolae şi Moş Crăciun. "Sfântul Nicolae a devenit cel mai popular dintre sfinţi pentru că a îmbinat dărnicia cu smerenia. Sunt mulţi oameni darnici, dar nu totalmente smeriţi. Această armonie între dărnicie şi smerenie, între facerea de bine şi lăsarea unui spaţiu de apreciere din partea celui care este beneficiar este pedagogia Sfântului Nicolae", a spus Preafericirea Sa, care apoi a oferit daruri copiilor, atât celor care care au susţinut spectacolul, cât şi celor din sală.