Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Manifestări dedicate Sfântului Ierarh Andrei Şaguna la Sfântu Gheorghe

Manifestări dedicate Sfântului Ierarh Andrei Şaguna la Sfântu Gheorghe

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 25 Iunie 2014

Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Ardealului, canonizat în anul 2011 de Biserica Ortodoxă Română, va fi omagiat săptămâna aceasta la Sfântu Gheorghe, în cadrul unor manifestări organizate de mai multe asociaţii româneşti din judeţul Covasna. Dr. Ioan Lăcătuşu, unul dintre organizatorii „Zilelor Andrei Şaguna“, a precizat că Sfântul Ierarh se numără printre cei mai mari apărători ai Ortodoxiei, identităţii naţionale şi unităţii românilor, iar pentru românii din judeţul Covasna a fost un sprijin, un izvor de credinţă şi nădejde, conform Agerpres.

Acesta este cel de-al 22 an consecutiv în care comunitatea românească din judeţul Covasna cinsteşte memoria Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, de la trecerea căruia la cele veşnice se împlinesc 141 de ani. Manifestările comemorative vor azi, la statuia Sfântului ierarh Andrei Şaguna ridicată în vecinătatea Bisericii ortodoxe şi a primei şcoli confesionale româneşti din Sfântu Gheorghe, atestată documentar din anul 1799.

Evocarea memoriei Sfântului ierarh va fi urmată de o slujbă de pomenire a membrilor fondatori ai Ligii cultural-creştine „Andrei Şaguna“ din Sfântu Gheorghe trecuţi la cele veşnice, organizaţie fondată în anul 1992 cu scopul păstrării şi afirmării culturii, istoriei, limbii şi identităţii româneşti în judeţul Covasna.

Manifestările reunite sub genericul „Zilele Andrei Şaguna“ vor continua până la sfârşitul săptămânii cu expuneri, lansări de carte, mese rotunde şi dezbateri pe teme legate de istoria şi cultura românească, de convieţuirea interetnică, precum şi alte subiecte de actualitate. Printre invitaţi se numără oameni de cultură, cercetători, teologi, muzeografi, arheologi, istorici, etnografi, arhivişti, sociologi. Cea de-a XXII-a ediţie a Zilelor „Andrei Şaguna“ se va încheia pe 29 iunie cu Nedeia Sânpetrului de la Vâlcele, o tradiţională serbare românească.

Manifestările sunt organizate de Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna“ şi Centrul European de Studii Covasna-Harghita, în parteneriat cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan“, Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Despărţământul Astra Covasna-Harghita, cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, S.C. Ştefadina SRL Bucureşti, Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, al Primăriei şi al Consiliului Local al comunei Vâlcele.