În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Manuscrise bizantine, expuse în Albania
Expoziţia de manuscrise bizantine şi postbizantine vernisată la Centrul Cultural "Vangjush Miho" din Tirana în luna ianuarie se află într-un turneu cultural în Albania. Expoziţia cuprinde 45 de panouri fotografice, cu manuscrise din perioada secolelor VI - XVIII.
Expoziţia este organizată de Directoratul General al Arhivelor din Albania, Facultatea de Istorie şi Departamentul de Filologie al Universităţii din Tirana, Mitropolia Ortodoxă de Korca, Primăria şi Prefectura Korca. Expoziţia afişează 45 de panouri fotografice, cu manuscrise aparţinând perioadei istorice cuprinse între secolele VI-XVIII. Printre ele au fost prezentate două manuscrise bine cunoscute, Beratinus Purpureus 1 şi 2, care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, precizează site-ul theorthodoxchurch.info. Prezent la vernisaj, Mitropolitul de Korca, Înalt Preasfinţitul Ioan, a apreciat eforturile depuse de organizatori şi a subliniat că, pe viitor, ar trebui pusă mult mai bine în valoare contribuţia bizantină sau ortodoxă la dezvoltarea culturii naţionale. "O expoziţie de istorie a trecutului devine o funcţie a prezentului, dar şi a viitorului. Pentru că numai prin familiarizarea ta cu trecutul poţi înţelege prezentul şi poţi construi viitorul. Studierea acestor manuscrise, precum şi fiecare aspect al istoriei, trebuie să prezinte realitatea aşa cum este, cu toată frumuseţea, maiestatea şi slăbiciunile pe care le-a putut avea. Am impresia că de multe ori, atunci când vorbim despre aceste manuscrise, nu ne sunt furnizate detalii complete. Foarte puţin se vorbeşte despre autori, care sunt anonimi, şi chiar mai puţin despre spiritul care i-a inspirat, precum şi de mediul cultural-religios în care au trăit. Din diverse motive, Biserica Ortodoxă, care a fost creatoarea acestor manuscrise, este menţionată foarte rar sau deloc, rămânând aproape în umbră. M-aş bucura ca, în curând, să putem vedea o abordare mai realistă şi ştiinţifică", a spus IPS Ioan, Mitropolit de Korca. Turneu cultural de promovare a manuscriselor Organizatorii evenimentului au subliniat faptul că expoziţia dezvăluie valoarea extraordinară pe care aceste mărturii o comunică despre multele secole de istorie a poporului albanez. "Ca nişte adevărate enciclopedii de gândire creştină, codicele din Albania sunt monumente ale culturii şi civilizaţiei din regiunea noastră, purtând sigiliul locului în care albanezii şi strămoşii lor au trăit. Aceste manuscrise antice oferă demonstraţia modului în care creştinismul a pătruns în ţara noastră şi arată cum credinţa şi cunoaşterea au fost transmise de la o generaţie la alta. Rolul Bisericii Ortodoxe în acest proces este incomparabil", a mărturisit viceprimarul din Korca, Sotiraq Filo. După vernisajul expoziţiei "Manuscrise bizantine şi postbizantine din Albania", de la Tirana, s-a început un turneu de promovare în principalele oraşe ale ţării.